miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ce-i atrage pe rechini în zona de coastă. Biolog marin: Poate fi suspectată absolut orice cauză, inclusiv că o femeie e în perioada ciclului menstrual

Biologii marini estimează că există miliarde de exemplare de rechini în apele lumii. Cu toate acestea, numărul atacurilor anuale care se soldează cu morți este doar în jur de 10.

Potrivit International Shark Attack File, în 2021 au fost 137 de atacuri ale rechinilor, din care aproape jumătate au fost provocate de om. 11 persoane au murit.

Răzvan Popescu Mirceni, biolog la Societatea de Explorări Oceanografice și Protecție a Mediului Marin Oceanic Club a analizat posibilele cauze pentru care cele două femei au fost atacate în acea zonă turistică extrem de apreciată și de conaționalii noștri.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„În urmă cu o săptămână, o navă cu 15.000 de oi care plecase din Sudan spre Arabia Saudită s-a scufundat și mii de cadavre au fost împinse în apele costiere. E posibil ca acest lucru să fi atras acești sanitari, pentru că asta sunt rechinii. Să ai 15.000 de cadavre, e firesc să se aglomereze mulți prădători. Ei au un simț chimic foarte ascuțit, pot sesiza prezența câtorva picături de sânge la cinci kilometri distanță”, explică biologul pentru libertatea.ro

Acești prădători marini se apropie de coastă doar în anumite condiții. „Un alt motiv poate fi pescuitul ilegal, cu nadă, care se face special pentru rechini și dacă a avut loc în zonă, pescarii respectivi au niște cârlige în care pun hălci de carne sângerândă, ca să-i atragă”, mai spune Popescu Mirceni.

Sau poate fi chiar un motiv mai banal: „În principiu, poate fi suspectată absolut orice cauză, inclusiv că o femeie e în perioada ciclului menstrual”.

Dar nu doar sângele îi face pe acești prădători marini să se apropie. „Pe ei îi atrage și mișcarea apei, zgomotul produs de înot. Dacă înoți agitat, poate să existe un atac chiar surpriză”.

Cei care își doresc să fie în siguranță când înoată, mai ales dacă o fac de pe un vapor în larg, trebuie să fie atenți și dacă au cea mai mică rană. „Mai bine nu intri în apă dacă ai orice leziune, chiar dacă te-ai rănit doar cu cuțitul la un deget”, spune biologul.

Răzvan Popescu Mirceni spune că trebuie făcută o distincție și între speciile de rechini, fiindcă nu toți atacă și cu atât mai mult, acești pești nu se aventurează în apropierea plajelor.

„În zona plajelor, nu există un risc cu adevărat ridicat. În principiu, sunt prădători în zona de larg, deci în zona de mare deschisă. Marele alb ajunge la anumite zone de plajă prin Africa de Sud, dar este strict conjunctural, sunt zone de curenți care grupează în bazinele respective fie diverse cadavre ale unor pești sau cetacee – balenele mai și mor! – și sunt inevitabil și rechini care se hrănesc din carcasele lor”.

Atacurile de tipul celor văzute în cunoscuta serie „Fălci” sunt doar pentru filme, spune specialistul.

„Când stai în apă până la brâu, sigur vezi înotătoarea dorsală la suprafață, nu are cum să vină pe sub apă să te apuce de picior. Omul și alte categorii de prăzi sunt cele mai expuse în zona de suprafață. Rechinii atacă mai rar și mai greu dacă sunt direct pe fundul apei și atacă mult mai rar, ba chiar deloc, dacă omul este în apropierea unui recif, decât în marea deschisă”, mai spune biologul.

În zona respectivă din Egipt sunt oferite și pachete turistice de scufundări. „Am amici care practică scufundarea și se duc inclusiv în zone cu rechini, intenționat, să vadă rechini sub apă, fiind scafandri. În mod normal, oamenii care fac asta știu cum s-o facă astfel ca riscul să fie minim, că nu e niciodată zero. Când ai un rechin lângă tine de la 4 metri în sus, niciodată nu e risc zero, dar sunt riscuri minime”, mai spune specialistul.

Mulți turiști au replicat pe grupurile de Facebook că nimeni nu le-a spus despre existența rechinilor în ape. Biologul explică faptul că rechinii sunt animale extrem de răspândite, aproape că se subînțelege că se găsesc în apele mărilor și oceanelor, inclusiv în Mediterana.

În ciuda faptului că sunt foarte rare, atacurile sperie prin violența lor și vin și pe fondul unei frici ancestrale față de prădători. „Există această frenezie a atacului, nu mai țin cont de nimic în jur și mușcă ce prind. Dacă te atacă, nu ai nicio șansă. În apă ești în mediul lui”.

Politica