vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Video/ Sute de migranți chinuiți în sicrie și frigidere. Descinderi în Vâlcea

Migranți din India, Pakistan și Bangladesh transportați în frigidere și sicrie! Traficanții sunt din Vâlcea, iar oamenii legii au făcut astăzi descinderi în județ. Anchetatorii spun că viețile migranților au fost puse în pericol. Este vorba de sute de oameni.

16 percheziții au fost făcute în Vâlcea de
procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, vizat fiind un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți și spălarea banilor.

„În cauză, s-a reținut că, la sfârșitul anului 2021, a fost constituit, pe raza județului Vâlcea, un grup infracțional organizat, format din cetățeni români și afgani, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, în vederea obținerii în mod facil a unor sume importante de bani, grup care a acționat până în prezent.
În vederea realizării scopului grupului infracțional, membrii acestuia au racolat, adăpostit și transportat migranți, care proveneau cu precădere din India, Pakistan și Bangladesh.
În vederea transportării migranților, au fost utilizate autotrenuri, remorci și autoutilitare, care erau proprietatea membrilor grupului infracțional organizat sau care erau utilizate de societățile comerciale, controlate de grupul infracțional organizat, având ca obiect principal de activitate transportul rutier de mărfuri.
Migranții erau ascunși printre mărfuri, respectiv între baxuri de polistiren, caserole și alte mase plastice, între sau în frigidere și în sicrie. În cazul unora dintre transporturi, viața migranților a fost pusă în pericol din cauza condițiilor de transport (spații închise ermetic, în care se respira cu dificultate, între mărfuri voluminoase, prost ancorate etc.).
În această modalitate, sub pretextul efectuării unor transporturi de marfă, având ca destinație state din spațiul Schengen, au fost organizate, coordonate și efectuate mai multe transporturi de migranți în scopul trecerii frauduloase a frontierei de vest a României.”- DIICOT
Pentru fiecare migrant, membrii grupului infracțional organizat au cerut și primit între 3.500 de euro și 5.000 de euro. Banii erau împărțiți între membrii grupului, în funcție de poziția deținută în ierarhia grupului și de gradul de implicare în activitatea infracțională. Pentru a ascunde proveniența lor ilicită, i-au investit în autoturisme de lux, imobile cu destinația de locuință și noi autovehicule de transport marfă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Pe parcursul urmăririi penale, cu sprijinul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, au fost documentate 10 transporturi prin intermediul cărora membrii grupului au încercat să scoată ilegal din România aproximativ 270 de migranți.
În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate în vederea indisponibilizării, până la acest moment, sumele de aproximativ 45.000 dolari, peste 40.000 euro, 70.000 de lei, 9.200 rupii ș.a.”-DIICOT
În paralel, Inspectoratul General pentru Imigrări, a făcut 2 controale la imobilele de pe raza Municipiului București, de unde, membrii grupului infracțional organizat au preluat, în mod frecvent, migranți pe care i-au transportat spre granița de vest a țării.
„La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 19 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.”-DIICOT

Politica