sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt. Cine a câștigat trofeul cel mare la „Călușul Românesc”

Sâmbătă, la Slatina a avut loc Concursul Naţional al Copiilor „Căluşul Românesc“. Festivalul care se organizează de peste 20 de ani a strâns anul acesta 2.000 copii dansatori din toată ţara, fiind, de asemenea, invitate două ansambluri folclorice din Republica Moldova şi unul din Slovacia.

Conform adevarul.ro, evenimentul a avut două seri de spectacol-concurs, în cea de-a treia seară urcând pe scenă premianţii. S-a concurat pe 13 secţiuni, din „practicanţii“ jocului de căluş venind în schimb, an de an, câştigătorii trofeului. Au fost acordate zeci de premii pentru: formaţii de căluşari, cete de căluşari, ansambluri de căluşari, solişti dansatori (căluşari copii care pot susţine, singuri, oricând, un spectacol), formaţii de dansuri mixte, formaţii de dansuri fete, formaţii de dansuri băieţi, grup vocal, ansambluri folclorice din judeţ, ansambluri folclorice din ţară, ansambluri folclorice din străinătate, solişti vocali, la fiecare secţiune fiind acordat „Marele premiu“.

Trofeul festivalului-concurs a revenit în acest an formaţiei de căluşari „Hora Florilor“ din Osica de Jos. Copiii au adunat, doar de-a lungul ultimilor ani, premii de peste tot din ţară, dar şi de la festivaluri din străinătate. Bucuria lor la aflarea veştii a fost enormă, importanţa acestui trofeu, care înseamnă recunoaşterea măiestriei lor acasă, în „Ţara căluşarilor“, fiind la foarte scurt timp împărţită de băieţi cu toţi prietenii virtuali. „Repede, fă-mi o poză s-o pun la «story»“, a fost o primă reacţie a celui mai iscusit căluşar al formaţiei, conform aceleiași surse.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica