miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Legea care prevede ca 24 iunie să devină Ziua Iei, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care prevede ca 24 iunie să devină „Ziua iei”, informează Administraţia Prezidenţială.

„Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a evenimentelor dedicate, în limita alocărilor bugetare aprobate. Unităţile de învăţământ, unităţile de cult, centrele comunitare, instituţiile culturale, precum şi reprezentanţele diplomatice ale României, sunt invitate să participe la acţiuni de promovare a iei”, arată actul normativ promulgat de către şeful statului.

Demersul, susţinut de senatori şi deputaţi de la toate partidele parlamentare şi minorităţile naţionale, este o dovadă clară şi echilibrată, că singura politică a Comisiei permanente pentru relaţia cu UNESCO este cea de salvgardare a patrimoniului naţional, arată un comunicat de presă al Camerei Deputaţilor. Recunoaşterea la nivel mondial a valorii unice a cămăşii cu altiţă urmează să fie dezbătută anul acesta la UNESCO, cu largul sprijin al Comisiei parlamentare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ziua Universală a iei, care coincide cu sărbătoarea de Sânziene, este deja sărbătorită, în fiecare an, în data de 24 iunie. La nivel internaţional, ia românească, simbol naţional al culturii române, este omagiată în peste 50 de ţări, scrie news.ro Ia este bluza purtată de femei şi lucrată din pânză de in, bumbac, cânepă sau borangic. Tehnicile de decorare au fost transmise de-a lungul timpului, ca o mărturie peste timp a unicităţii acesteia şi o dovadă de statornicie a poporului român.

Politica