vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Locuitorii din Ocnele Mari intră gratis la Ocnița

Locuitorii din Ocnele Mari, județul Vâlcea au acces gratuit la ștrandul Ocnița. Decizia vine în urma unui acord între reprezentanții Primăriei Ocnele Mari și conducerea ștrandurilor, după cum a anunțat edilul localității, Remus Gabriel Sasu.

„În cadrul unei întâlniri pe care am avut-o recent cu conducerea ștandurilor, am ajuns la un acord care permite accesului gratuit pe ștrandul din Ocnița, de luni și până joi, a locuitorilor din Ocnele Mari. Se înnoiește în acest fel înțelegerea de anul trecut prin care localnicii s-au putut bucura de binefacerile pe care le oferă condițiile naturale ale stațiunii noastre. Ca beneficiari direcți ai efectelor terapeutice pe care le au apele sărate de la noi, locuitorii stațiunii pot transmite mai departe, în cunoștință de cauză, informații despre îmbunătățirea stării de sănătate a celor care vin la băi în stațiunea Ocnele Mari”, a spus primarul din localitate, care a adăugat și informații despre zilele în care localnicii au acces gratuit.

„Accesul gratuit este permis în incinta ștrandului din Ocnița, pe baza buletinului de identitate, începând de pe 13 iunie 2022, în zilele de Luni, Marți, Miercuri și Joi ale fiecărei săptămâni”, a adăugat Remus Gabriel Sasu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica