joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Râmnicu Vâlcea. Încep înscrierile la creșe

Înscrierea celor mici la creșele din sistemul de învăţământ de stat din municipiul Râmnicu Vâlcea va lua startul începând de marți. Anunțul a fost făcut de Primăria Râmnicului. Astfel, peste 330 de locuri vor fi disponibile anul acesta, prin structura ”Creşa Râmnicu Vâlcea”, program înființat de consilierii locali.

„Marţi, 14 iunie, demarează înscrierea copiilor în creşele din sistemul de învăţământ de stat din municipiul Râmnicu Vâlcea pentru anul şcolar 2022 – 2023. Înscrierea se poate face la sediul Primăriei Municipiului din strada General Praporgescu nr. 14 (intrarea dinspre Biserica Sfântul Dumitru), după un program zilnic între orele 08.00 – 16.00 de luni până joi şi între orele 08.00 – 14.00 în zilele de vineri, termenul limită pentru această acţiune fiind 30 iunie. Formularistica necesară, precum şi informaţii despre documentele ce trebuie depuse sunt disponibile pe site-ul Primăriei Municipiului, la adresa www.primariavl.ro, Secţiunea ”Creşa Râmnicu Vâlcea”, precum şi la biroul de primire a cererilor din sediul primăriei. Structura ”Creşa Râmnicu Vâlcea” a fost înfiinţată prin HCL nr. 156/2022 şi gestionează 339 de locuri în mai multe locaţii din municipiu”, conform reprezentanților Primăriei Râmnicu Vâlcea.

Politica