joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Colaborare CSU Craiova – CSA Steaua: nepotul marelui Balaci, în roș-albastru!

Mihai Rotaru îl împrumută pe Atanas Trică la echipa armatei, obiectivul fiind ca jucătorul să aibă mai multe meciuri în picioare și să capete experiență.

Atanas Trică a jucat mai mult pentru satelitul CSU Craiova în liga a treia. La prima echipă a avut doar trei apariții și a reușit un gol, în victoria cu 6-1 contra celor de la Dinamo București. Pentru a crește valoric, conducerea clubului a stabilit să-l împrumute în liga a doua, la CSA Steaua.
„Era timpul să facă pasul la nivelul următor și anume Liga 2. Din punctul nostru de vedere, el și-a făcut treaba la Liga a treia. El acum vine la un club foarte important și foarte bine organizat, cu mulți suporteri și deosebiți. Eu știu foarte bine asta și într-adevăr acolo se vrea performanță. Și asta o să îl ajute mult. El va fi împrumutat un an de zile și m-am întâlnit deja cu patronul Mihai Rotaru, alături de Lorena. A înțeles și el și e pe aceeași lungime de undă cu noi. Este bine pentru copil să capete experiență, trece la alt nivel și se va învăța și cu presiune. La Steaua e presiune tot timpul. El este jucătorul Craiovei, doar că va fi împrumutat un an de zile, ceea ce e bine și pentru club, și pentru Atanas. Se va întoarce la Craiova mai puternic și Atanas își dorește foarte mult acest împrumut. Dacă nu își dorea nu continuam discuțiile. Daniel Oprița l-a urmărit tot timpul și îl dorește foarte mult. Are nevoie și se pliază pe stilul lui de joc pentru că Steaua joacă 4-4-2. Sunt toate lucrurile spre bine pentru toată lumea”, a declarat Eugen Trică, potrivit Fanatik.ro.
Tatăl jucătorului, fost antrenor la FCU Craiova, a mai spus: „Are avantajul că e și 2004 și regula la Liga 2 va fi 2002-2004.  El se știe cu foarte mulți jucători de la Steaua, ceea ce îl va ajuta mult. Eu sunt sigur că e o alegere foarte bună. Eu sincer mă bucur foarte mult și o să merg la meciuri în Ghencea. Repet, e un club foarte bine organizat și se vrea performanță acolo. Steaua o să ajungă exact acolo unde îi e locul. Sunt ferm convins că la anul vor promova. După cum i-am văzut, ce organizare au, stil de joc, eu zic că da. Îl cunosc foarte bine și pe Daniel Oprița. Eu zic că sunt șanse mari să promoveze direct. Ăsta e pasul cel mai important pentru cariera lui. Sper să fie sănătos să muncească și să marcheze goluri la Steaua pentru că asta este meseria lui de atacant”.

Politica