joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

S-a redeschis Piața Producătorilor Olteni

Consiliul Județean (CJ) Olt a redeschis sâmbătă Piața Producătorilor Olteni. Aceasta se află în parcarea CJ și va funcționa în fiecare sâmbătă, până în noiembrie, între orele 8:00 și 16:00. Locuitori din Slatina și nu numai, vor putea achiziționa din piață legume, fructe, miere, produse lactate, dar și flori.

Conform gazetaoltului.ro, demersul privind funcționarea pieței volante în parcarea CJ Olt a fost inițiat anul trecut de Marius Oprescu, președintele forului județean, și continuat anul acesta pentru susținerea, cu puncte de desfacere, a producătorilor locali, dar și pentru promovarea produselor autohtone. Printre cei care au vizitat piața, se regăsesc Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean, Virgil Delureanu și Ionuț Ivan, vicepreședinții forului județean, Emil Moț, primarul municipiului Slatina, Alexandru Berechet, viceprimar al Slatinei și alții.

Politica