joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Avioanele MiG 21 ale armatei române zboară din nou

Zborurile cu avioanele MiG-21 LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române au fost reluate începând de luni, 23 mai. Aceste avioane vor zbura pentru o perioadă de aproximativ un an.

„Aeronavele MiG-21 LanceR vor fi întrebuințate, până la data de 15 mai 2023, exclusiv pentru executarea misiunilor specifice Serviciului de Luptă Permanent Poliție Aeriană și pentru menținerea antrenamentului de zbor al piloților selecționați în scopul continuării utilizării acestui tip de aeronavă. După această dată, aeronavele de acest tip urmează a fi scoase din serviciul Forțelor Aeriene Române”, se arată în comunicatul MApN.

În același timp, MApN susţine că „au fost dispuse măsuri pentru accelerarea demersurilor în vederea achiziționării celor 32 de aeronave F-16 din Norvegia, care vor constitui, în perioada următoare, încă două escadrile în cadrul Forțelor Aeriene Române”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Proiectul legii de aprobare a acestei achiziții a parcurs etapa de transparență legislativă și se află în circuitul de avizare, urmând a fi prezentat Parlamentului României în cel mai scurt timp.

Avioanele MiG-21 din dotarea armatei române au fost oprite de la zbor în luna aprilie, după ce un astfel de aparat s-a prăbușit la începutul lunii martie, după decolarea de la baza Mihail Kogălniceanu într-o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei. Pilotul și-a pierdut viața. De asemenea, un elicopter IAR 330-Puma trimis în misiune de salvare-căutare s-a prăbuşit la scurt timp, iar 7 militari aflați la bord şi-au pierdut viaţa.

Foto: Facebook/ Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro

Politica