vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dolj. Un tânăr care nu avea permis a intrat cu mașina într-un capăt de pod

Vineri, 20 mai a.c., ora 19.35, polițiștii Secției nr.2 Poliție Rurală Breasta s-au sesizat cu privire la faptul că, pe strada Teilor, din comuna Predești, a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat un singur autoturism.

Un tânăr de 26 de ani, din comuna Predești, care nu avea permis de conducere, a pierdut controlul mașinii pe care o conducea și a intrat într-un capăt de pod. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

„De asemenea, un bărbat, tot din comuna Predești, este bănuit că i-ar fi încredințat tânărului autoturismul pentru a-l conduce, deși acesta nu poseda permis de conducere.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredinţarea un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere”, potrivit IPJ Dolj.

Politica