sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Polițiștii gorjeni au învățat să acorde primul ajutor

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au participat la o sesiune de instruire desfășurată de reprezentanți ai Serviciului Public Județean Salvamont Gorj. Acțiunea a avut ca scop instruirea polițiștilor cu privire la primele măsuri pe care aceștia trebuie să le desfășoare în momentul în care se află la intervenții din care au rezultat victime și care au nevoie de ajutor, în vederea salvării persoanelor aflate în necesitate.

Pentru salvarea vieții, prevenirea unor complicații ulterioare și ameliorarea suferințelor până în momentul în care un serviciu medical corespunzător poate să intervină, este imperios ca cei aflați la fața locului să dețină abilitățile necesare acordării primului ajutor în mod corect.

„Pregătirea polițiștilor în domeniul intervenției reprezintă o prioritate instituțională, sens în care, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj vor fi organizate și în perioada următoare sesiuni de instruire pe linia acordării primului ajutor de bază, care se adresează, preponderent, polițiștilor ce acționează în segmentul stradal, viața, integritatea corporală și sănătatea persoanelor fiind prioritare pentru noi”, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica