vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiovenii de la CSU, suporterii lui Sepsi în finala Cupei României!

Astăzi se joacă ultimul act din Cupa României! Oltenii lui Rotaru vor ține pumnii strânși pentru covăsneni să nu mai ajungă pe Oblemenco.

CSU Craiova va disputa barajul pentru Conference League vineri, 27 mai, de la ora 20.30, pe stadionul „Ion Oblemenco”, iar adversara alb-albaştrilor va fi decisă între Sepsi OSK şi FC Botoşani. În cazul în care Sepsi OSK va câştiga finala Cupei României, FC Botoşani, ocupanta locului secund în play-out, va veni în Bănie pentru a înfrunta formația olteană.
Dacă Sepsi nu va câştiga Cupa României, barajul preliminar va fi Sepsi – FC Botoşani, luni, 23 mai, de la ora 20.30, la Sf. Gheorghe, iar câştigătoarea va da bătălia finală pentru UEFA Conference League cu CSU Craiova.
În actuala stagiune, CSU a bătut campioana CFR Cluj și pe FCSB, dar nu a reușit să treacă vreodată de Sepsi Sf. Gheorghe. De fapt, de aproape 2 ani nu a mai câștigat împotriva covăsnenilor. În sezonul regulat, Sepsi a făcut 1-1 în Bănie și a bătut cu 3-1 la Sf. Gheorghe, iar în semifinalele Cupei le-a administrat oltenilor o dublă înfrângere: 2-1 în Ardeal, 1-0 pe Oblemenco. 

Politica