vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Românii vor putea lua credit garantat de stat pentru nuntă sau botez

Premierul Nicolae Ciucă a transmis duminică, de Ziua Internaţională a Familiei şi Ziua Familiei Române, că programul Family Start va fi aprobat în scurt timp, iar familiile la început de drum vor fi sprijinite prin credite garantate de către stat pentru organizarea nunţii, a unui botez sau pentru achiziţia unei maşini de familie.

”Respect familiile din România și le asigur de tot sprijinul. Guvernul României și-a asumat, încă din prima zi a acestui mandat, sprijinirea oamenilor în nevoie, a familiilor vulnerabile și nu numai”, a transmis premierul pe pagina de Facebook.

Ciucă a reamintit că, pentru prima dată în istoria României, Guvernul are un minister dedicat familiei, rolul acestei instituţii fiind să găsească soluţiile cele mai bune pentru copii, tineri şi familii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, el a menţionat că există la nivel guvernamental proiecte de mare ajutor mai ales în aceste momente dificile prin care trece ţara noastră.

”Am anunțat deja două proiecte dedicate familiilor în pachetul “Sprijin pentru România”. Decontăm procedurile de fertilizare in vitro pentru familiile care nu pot avea copii, din motive medicale, și ne dorim să oprim declinul demografic. Sprijinim familiile la început de drum prin credite garantate de către stat pentru organizarea nunții, a unui botez sau pentru achiziția unei mașini de familie. În scurt timp, programul Family Start va fi aprobat în ședință de Guvern”, a mai scrie premierul.

El subliniază că se acordă o atenţie specială familiilor vulnerabile, aflate în situaţii de risc.

„Din păcate, avem 1,3 milioane de copii afectaţi de sărăcie sau excluziune socială în România. Un copil din trei nu are acces la servicii medicale şi riscă să fie abandonat în grija statului. Este motivul pentru care finalizăm planul de acţiune prin care instituim la nivel naţional ‘Garanţia pentru copii’. E datoria noastră să ne asigurăm că toţi copii au acces la servicii de bază fundamentale”, se menţionează în mesaj.

Prim-ministrul anunţă că Guvernul României lucrează la un proiect de lege pentru prevenirea separării copilului de familie, dar şi la implementarea programelor asumate în Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă. România are la dispoziţie peste 50 de milioane de euro pentru crearea cadrului legislativ şi construirea unei reţele de 150 de centre de zi pentru copiii vulnerabili.

”Dar azi, solidaritatea noastră, sprijinul acordat în și pentru familii le regăsim și în căldura cu care românii au primit în casele lor familiile care au fugit din calea războiului din Ucraina. Siguranța de care ne bucurăm acasă, în familie, ne ajută să prețuim bucuria de a fi alături de cei dragi și să putem oferi protecție celor siliți să își lase căminul în urmă”, a mai scrie Ciucă.


Politica