joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiova modernizează prin PNRR sistemul de transport public cu autobuzul în zona Metropolitană

Craiova va avea unul dintre cele mai moderne parcuri auto pentru mijloacele de transport în comun. La finalul săptămânii trecute, consilierii locali din Bănie și-au dat acodrul, în cadrul unei ședințe extraordinare, cu privire la participarea municipiului în cadrul proiectului „MOdernizarea sistemului de TRansport publIC cu autobuzul în zona Metropolitana Craiova – MOTRIC Metropolitan, în vederea solicitării unei
finanţări nerambursabile în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta 10-Fond local, Investiția I.1.1: Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante)
”.

Cheltuielile legate de proiect vor fi, în sumă totală, de 59.672.969,40 lei, fară TVA, respectiv 12.122.000,00 euro, fără TVA. Cheltuielile neeligibile, cât şi a alte cheltuieli ce pot să apară pe durata de valabilitate a contractului de finanţare pentru implementarea proiectului vor fi suportate din bugetul propriu al unităţii administrativ teritoriale – Municipiul Craiova.

Craiova își propune sa achizitioneze prin proiect 22 autobuze electrice inclusiv 22 statii de reincarcare lenta și 8 stații de reîncărcare rapidă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cadrul proiectului se vor achiziţiona 22 de autobuze electrice, prin intermediul cărora se va continua reînnoirea parcului de vehicule al operatorului S.C. R.A.T. S.R.L. Craiova, în vederea înlocuirii flotei de autobuze diesel existente la acest moment. Autobuzele electrice vor îndeplini condiţiile legate de fiabilitate, securitate, confort, protecţie ambientală la nivelul normelor europene actuale şi vor asigura o fiabilitate ridicată, o mentenanţă scăzută şi o accesibilitate uşoară la agregate. Autobuzele electrice vor avea o lungime de 12m si vor fi realizate în conformitate cu legile adoptate cu privire la accesul în autobuzele electrice a persoanelor cu dizabilităţi, respectiv: Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 189/2013 pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ privind adaptarea clădirilor civile şi spaţiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012 – Revizuire NP 051/2000” şi Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Regulamentul 107 CEE-ONU. Datorită condiţiilor specifice ale transportului public, autobuzele electrice vor permite conectarea la două sisteme de încărcare a bateriilor, respectiv statii de reincarcare lenta și stații de reîncarcare rapida. În acest sens, se vor achizitiona in cadrul proiectului 22 de stații de reîncărcare lenta si 8 stații de reîncarcare rapida. Mentionam ca, inclusiv cheltuielile aferente proiectarii si executiei lucrarilor de constucții pentru bransarea statiilor de incarcare a autobuzelor electrice vor face obiectul proiectului in vederea asigurarii functionalitatii acestuia”, se menționează în descrierea sumară a investiției.

Consilierii locali nu s-au opus proiectului, dar nu toți s-au mulțumit doar cu finanțarea prin PNRR. Cezar Drăgoescu spune că ar fi nevoie să se pună accentul mult mai mult pe absorbția de fonduri europene: „Este foarte bine că aplicăm prin PNRR să achiziționăm autobuze noi, însă se poate face mai mult. Municipiul Craiova este codaș la absorbția de fonduri europene și ține doar de noi să schimbăm acest lucru în folosul cetățenilor”, a spus Cezar Drăgoescu.

Viceprimarul Craiovei, Aurelia Filip, i-a răspuns consilierului și l-a contrazis pe acesta: „Aud mereu de la colegii din opoziție că noi suntem codași la atragerea de fonduri europene. Dacă ar vedea câte proiecte sunt în derulare nu ar mai spune acest lucru. Nu suntem codași. Avem cel mai mare proiect accesat de o țară din Uniunea Europeană”, a spus Aurelia Filip.

foto: Facebook/rat.craiova

Politica