joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Finlanda a cerut oficial aderarea la NATO

Finlanda a anunțat oficial că dorește aderarea la NATO. Anunțul a fost făcut duminică, într-o conferință de presă susțiută de președintele și premierul de la Helsinki.

Finlanda, care împarte cu Rusia o frontieră de 1.300 km și o istorie complicată, și-a intensificat treptat cooperarea cu Organizația Tratatului Atlanticului de Nord în calitate de partener după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014.

Însă, până la invazia Rusiei în Ucraina, țara nordică s-a abținut de la aderare pentru a menține relații de prietenie cu vecinul său estic, scrie hotnews.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis sâmbătă omologului său finlandez Sauli Niinisto că ar fi o greșeală ca Helsinki să abandoneze statutul de neutralitate și să adere la NATO, a transmis Kremlinul, citat de Reuters.

Putin a mai spus că nu există niciun fel de amenințare la adresa securității Finlandei, adăugând că o eventuală schimbare a politicii sale externe ar putea avea un impact negativ asupra relațiilor bilaterale.

”Vladimir Putin a subliniat că abandonarea tradiției privind politica militară de neutralitate ar fi o greșeală, devreme ce nu există nicio amenințare la adresa securității Finlandei. O astfel de shimbare în politica externă a țării ar putea avea un impact negativ asupra relațiilor ruso-finlandeze”, a transmis Kremlinul citat de Reuters.

Fostul premierul suedez Carl Bildt a spus că nu vede să se construiască noi baze militare mari în niciuna dintre țări, dacă ar adera la NATO. El a spus că aderarea la alianță ar însemna probabil mai multă pregătire și planificare militară comună între Finlanda, Suedia și cei 30 de membri actuali ai NATO. Forțele suedeze și finlandeze ar putea participa și la alte operațiuni NATO de pe tot globul, cum ar fi cele din statele baltice, unde mai multe baze au trupe multinaționale.

„Vor fi pregătiri pentru situații neprevăzute, ca parte a descurajării oricăror aventuri la care s-ar putea gândi rușii”, a spus Bildt. „Schimbarea reală va fi destul de limitată”.

Finlanda îndeplinește deja ținta NATO de cheltuieli pentru apărare de 2% din PIB, în timp ce Suedia este pe cale de a face același lucru.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că Finlanda și Suedia ar fi primite „cu brațele deschise” dacă vor aplica și că procesul de aderare va fi rapid, deși ratificarea oficială de către toți membrii alianței ar putea dura câteva luni.

Din punct de vedere militar, adăugarea forțelor armate ale Finlandei și Suediei ar reprezenta un impuls major pentru activele NATO în nordul Europei, umplând o gaură în apărarea alianței prin dublarea lungimii graniței cu Rusia și îmbunătățirea securității și stabilității în regiunea baltică.

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat sâmbătă, la reuniunea informală a miniștrilor de externe din statele NATO, disponibilitatea României de a sprijini un proces rapid de aderare a Finlandei și Suediei la alianța nord-atlantică.

Politica