FOTO/ La mulți ani, David! Polițiștii i-au îndeplinit o mare dorință unui băiețel

Se spune că dacă îți dorești ceva din tot sufletul este pe jumătate îndeplinit. Acest lucru se aplică și pentru David, un băiețel tare frumos și cuminte care își dorește să fie polițist. La doar cei câțiva ani ai săi ştie clar ce îşi doreşte și că este atras de uniforma de poliţie, exprimându-și cu fiecare ocazie intenţia de a participa la activităţile desfăşurate de aceștia.

Astăzi, 13 mai, acesta a împlinit 7 ani, și tot în această zi una dintre cele mai mari dorințe ale lui a prins contur. Poliţiştii au făcut echipă cu mămica lui devenind ,,complici” și au pregătit un plan bine pus la punct. În timp ce David era sărbătorit de prietenii săi, a primit o vizită neaşteptată… Poliţiştii şi-au făcut apariţia cu autospeciala de poliţie şi un cadou dulce şi reprezentativ.

Totul a mers conform planului, surpriza a fost extraordinară atât pentru David, cât şi pentru ceilalţi participanţii la petrecere.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Îi spunem încă o dată ,,La multi ani!” micuţului sărbătorit şi îi dorim ca tot ce îşi propune să realizeze!” – au transmis polițiștii.

Populare

Recomandări

DOLJ. LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 05.06 – 11.06.2023

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru...

VIDEO/ Joe Biden s-a împiedicat și a căzut din nou

Președintele Joe Biden s-a împiedicat și a căzut joi...

Minoră din Olt, dispărută de Ziua Copilului

Update:În urma activităților de căutare, minora a fost identificată...

OLT. LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 05.06 – 11.06.2023

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru...