vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Voucherele de 50 de euro pentru persoanele nevoiașe nu vor ajunge, pe 1 iunie, la toţi beneficiarii

Ordonanța care prevede acordarea voucherelor pentru cei cu venituri mici a fost adoptată, însă nu toţi românii le vor primi până la 1 iunie. Decizia a fost luată după multe discuții în contradictoriu chiar între membrii coaliției.

„Sunt patru tranşe avute în vedere: distribuţia va avea loc prin poştă, cardurile sociale sunt emise de unităţile autorizate, se comunică aceste carduri şi apoi prin poştaş ajung la beneficiarul final, deci omul nu trebuie să facă nimic. Valabilitatea acestor tichete e de un an de zile„, a declarat Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

„Distribuirea va începe cu data de 1 iunie. Trebuie să avem în vedere că sunt trei milioane de carduri. (…) Prima tranșă s-ar putea să aibă perioada de distribuire iunie și iulie, dar nu rămâne nimeni fără acest drept. Dacă m-ați pune să promit, nu aș putea să îmi iau acest angajament” a mai declarat Marcel Boloș.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„E vorba de 3 milioane persoane care vor beneficia de vouchere odată la două luni, este o măsură a cărei valoare este de 3.1 mld lei, iar 50 la sută din bani vor proveni din fonduri EU„, a precizat premierul Nicolae Ciucă.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că distribuirea voucherelor sociale în valoare de 50 de euro, pentru persoanele vulnerabile, se va face prin Poşta Română, din luna iunie.

„Cred că vom fi în situaţia în care prima tură de vouchere se va finanţa de la bugetul de stat şi vom recupera ulterior banii.  (…). Pensionarii vor primi aceste sume aşa cum primesc şi pensiile, prin Poşta Română„, a declarat ministrul Marius Budăi.

Peste 2,3 milioane de pensionari vor beneficia de vouchere de 50 de euro la două luni, având pensii sub 1.500 lei pe lună.

Voucherele pentru alimente de bază ar urma să aibă o valoare de 50 de euro și să fie împărțite la fiecare două luni. Ar rezulta că fiecare persoană care va primi un astfel de voucher va beneficia de aproape 4,1 lei pe zi.

Printre beneficiari sunt: familii cu cel puțin doi copii sau monoparentale cu un venit mai mic de 600 lei/lună, pensionarii cu un venit mai mic de 1.500 lei/lună, persoanele cu venit minim garantat și persoanele cu dizabilități.

Elevii care primesc burse sociale ar urma să primească vouchere de 30 de euro lunar pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine.

Politica