vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

OMS: Adenovirusul „tip 41”, depistat în 70% din cazurile de hepatită cu origine necunoscută

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a identificat 348 de cazuri suspecte de hepatită de origine necunoscută şi transmite că ipoteza unui adenovirus pentru a explica această boală misterioasă care afectează în principal copiii este cea mai plauzibilă. 160 de pacienți au fost depistate în Marea Britanie. 

Aceste cazuri de hepatită de origine necunoscută au fost detectate în 20 de ţări. Alte 70 de cazuri suspecte, identificate în 13 ţări, aşteaptă să fie confirmate prin teste.

Doar în şase ţări au fost raportate mai mult de cinci cazuri, însă numai Regatul Unit a identificat 160 de pacienţi cu această boală.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Au fost făcute progrese importante în ceea ce priveşte investigaţiile complementare şi perfecţionarea ipotezelor de lucru”, a declarat Philippa Easterbrook, din cadrul Programului mondial al OMS privind hepatita, în cadrul unei conferinţe de presă, scrie Agerpres.

Regatul Unit raportase iniţial, pe 5 aprilie, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii zece cazuri de hepatită severă în Scoţia, la copii sub zece ani.

În Statele Unite, autorităţile sanitare au declarat vineri ca investighează 109 cazuri similare, dintre care cinci mortale. Trei copii au murit şi în Indonezia.

„În prezent, principalele ipoteze rămân cele care implică adenovirusul, luând în considerare şi rolul COVID-19, fie în calitate de coinfecţie, fie ca infecţie anterioară”, a mai spus Easterbrook.

Testele efectuate săptămâna trecută au confirmat că aproximativ 70% dintre cazuri au fost pozitive pentru adenovirus, subtipul 41 – asociat în mod normal cu gastroenterita – fiind cel mai frecvent, a adăugat ea.

Adenovirusurile se propagă în general prin contact direct, prin picături respiratorii şi prin intermediul suprafeţelor, şi provoacă simptome respiratorii, conjunctivită şi tulburări digestive.

De asemenea, testele au arătat că aproximativ 18% dintre pacienţi au fost pozitivi pentru COVID-19.

După descoperirea primelor 169 de cazuri, OMS a anunţat că virusurile obişnuite care provoacă hepatită virală acută – virusurile hepatitei A, B, C, D şi E – nu au fost detectate în niciunul dintre aceste cazuri.

Foto: Wikimedia Commons

Politica