vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Prefecturi din Oltenia independente de lege

România celebrează, în data de 10 mai, 145 de ani de la declararea Independenței de stat, proclamată în Parlamentul României de către Mihail Kogălniceanu, ministru de externe în guvernul condus de liberalul Ion C. Brătianu, și dobândită cu arma în mână în Războiul de Independență de la 1877, pe câmpurile de luptă de la Plevna și Vidin.

Potrivit legii, anul acesta, celebrarea Zilei Independenței Naționale a României nu se mai suprapune cu sărbătorile asociate zilei de 9 mai – Sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei, ci cu Sărbătoarea Regalității: „Ziua de 10 mai va fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Independenței Naționale a României, zi de sărbătoare națională, lucrătoare”, se arată în legea nr. 189 din 8 iulie 2021.

Totuși, printre olteni nu s-a ținut cont de lege. Prefecturile din Dolj, Gorj, Vâlcea și Mehedinți au sărbătorit Ziua Independenței Naționale mai devreme, pe 9 mai, în ciuda legii care este în vigoare de aproape un an. Vorbim despre o sărbătoare națională, nu despre un eveniment desfășurat doar la nivel local. Totodată, Prefecturile și-au permis să organizeze manifestări cu o zi mai devreme, chiar dacă nu erau nevoite. Data de 10 mai nu s-a suprapus cu zilele de weekend, așa că nu se poate pune problema unei strategii de evitare a zilelor libere.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Luni, la „manifestațiile” din Dolj (după cum a anunțat Prefectura pe Facebook) a participat și Prefectul județului, Daniela Barbu: „Astăzi, suntem cu gândul la eroii care au făcut din România un stat independent. Este ziua în care, în anul 1877, Mihail Kogălniceanu făcea o declarație istorică în sedința parlamentului țării: <Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare>. Ziua de 9 mai 1945 este și ziua în care Germania Nazistă capitula și astfel, lua sfârșit cel de-al doilea război mondial. Sute de mii de români s-au jertfit ca noi astăzi să fim liberi. Ei sunt eroii cărora le datorăm tot ceea ce avem astăzi.Tot pe 9 mai sărbătorim și Ziua Europei. Din 2007 românii fac parte din marea familie europeană. Ziua Europei nu marchează doar data de naștere a unui proiect istoric, ci și bucuria de a fi împreună, într-o zi a voinței și a solidarității marii comunități europene.Recunoștință eroilor noștri! La multi ani, Europa!”, a declarat Daniela Barbu.

În aceeași zi, în Gorj, Prefectura a anunțat faptul că Ziua Independenței de Stat a fost sărbătorită la grămadă, cu alte două evenimente: „Autorităţile judeţene au sărbătorit astăzi ziua de 9 Mai, zi cu triplă semnificaţie: Ziua Europei, a Independenţei României și sfârșitul celui de-al doilea război mondial – Ziua Victoriei”.

Tot luni, vâlcenii au avut și ei propriile activități. Prefectul Mihai Oprea a avut chiar și un mesaj dedicat Zilei Independenței de Stat a României: „Cinstim astăzi, aici, eroii vâlceni care ne-au demonstarat că valoarea supremă a unei naţiuni este patriotismul, spiritul civic și demnitatea naţională. Oameni care au sperat într-o lume nouă, fără conflicte.Rănile războiului ne vor aminti mereu cât de prețioasă este pacea. Aniversăm 145 de ani de la declararea Independenței de Stat a României. 9 mai 1877 a reprezentat pasul fundamental în consolidarea României ca stat independent şi unitar, când Mihail Kogălniceanu, în calitate de ministru de externe, spunea în fața deputaților țării: „Suntem o națiune liberă și independentă!”, discurs urmat de adoptarea rezoluției prin care a fost proclamată Independența. Prin aniversarea celor 77 de ani de la Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial cinstim astfel, memoria unor oameni care prin jertfa lor au contruibuit la sfârşitul celei mai însângerate file a istoriei secolului trecut. Respect pentru curajul şi determinarea înaintaşilor noştri! Le suntem recunoscători pentru ceea ce avem astăzi: o țară liberă și independentă. Ne înclinăm cu respect și recunoștință în fața eroilor neamului românesc!”, a spus Mihai Oprea, după cum se arată pe pagina de Facebook a instituției.

La fel au procedat și mehedințenii. Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți, a postat imagini de la eveniment și chiar a adus vorba de reguli, pacturi și acorduri: „9 Mai – Ziua Victoriei și sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Ziua Independenței și Ziua Europei, sunt momente ale istoriei cu o valoare extrem de importantă în viața noastră, mai cu seamă că Europa trece printr-o perioadă în care securitatea îi este amenințată, urmare a războiului pornit de Rusia în Ucraina.În 1945 s-a pus capăt celei mai pustiitoare conflagraţii din istoria continentului european. Încă mai sperăm să nu se scrie acum istoria celui de-al treilea război mondial. Europa modernă, cu cel mai important și puternic organism de apărare, nu trebuie să se transforme într-un câmp de luptă!Noi, Românii, am învins în cele mai importante momente ale istoriei.Proclamarea independenţei de stat la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan, ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, prin acte de vitejie din partea înaintașilor noștri. De-a lungul timpului, am respectat reguli, pacturi, acorduri și ne-am aliat unei comunități internaționale unite, formată din state suverane în care nu este loc de orgolii politice de neînțeles!Nu întâmplător, Ziua Europei este o sărbătoare a păcii și unității pe continentul european și așa trebuie să rămână!Vă doresc tuturor multă sănătate și putere să depășim cu bine aceste momente tensionate!Dreptul la libertate l-am câștigat cu vărsare de sânge și am speranța că îl vom păstra cu sfințenie!La mulți ani tuturor cetățenilor europeni!”, a fost mesajul lui Aladin Georgescu.

Conform legii nr. 189 din 8 iulie 2021: „Fondurile necesare pentru organizarea manifestărilor prilejuite de sărbătorirea zilei de 10 mai pot fi asigurate din bugetele locale sau din bugetele autorităților publice centrale, precum și ale instituțiilor publice, în limita alocațiilor bugetare aprobate”. Așadar, ținând cont de faptul că evenimentele au fost organizate într-o altă dată, se pot ridica mai multe semne de întrebare: cum se justifică, în mod legal, eventualele fonduri pentru evenimentele organizate pe 9 mai, dacă acestea au fost organizate în mod legal, într-o zi diferită față de ce spune legea și ce sancțiuni se pot aplica dacă autoritățile județene au luat decizii independent de lege.

În acest sens, redacția Jurnalul Olteniei a cerut lămuriri de la Minister. Revenim cu detalii după ce autoritățile centrale vor răspunde întrebărilor noastre.

Politica