miercuri, aprilie 17, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Poșta Română și-a propus o modernizare radicală. Investiții, inclusiv la Craiova

Poșta Română vrea să se conformeze cerințelor anului 2022 și își propune o modernizare vizibilă în următorii ani. De la creșterea salariilor angajaților, extrem de mici, și până la digitalizare și servicii de curierat cât mai actuale, Poșta Română își propune să renască.


Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a creat un Memorandum prin care se vrea modernizarea Companiei Naționale „Poșta Română”. Investițiile ar urma să fie de peste 220 milioane lei și prevăd 4 direcții de dezvoltare și anume: Modernizarea flotei de autovehicule, dezvoltarea unei infrastructuri IT, construcția de capacități de sortare automată și implementarea unui sistem de tip Enterprise Resource Planning.
Cei peste 220 de milioane de lei cu care va fi majorat capitalul social al companiei au fost aprobați în 2018, iar acțiunile se vor împărți între statul român și Fondul Proprietatea S.A.
„Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, a fost aprobată majorarea capitalului social al Companiei Naționale Poșta Română cu suma de 226.666.667 lei, divizată într-un număr de  226.666.667 acțiuni cu o valoare nominală de 1 leu. Statul român reprezentat de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale primește spre subscriere 170.000.000 acțiuni. S.C. Fondul Proprietatea S.A. Primește 56.666.667 acțiuni”, conform memorandumului Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Prezent la Craiova în cadrul unei conferințe de presă, Directorul General al Poștei Române, Valentin Ștefan, a vorbit despre investițiile care urmează să fie făcute și în ce constă acestea.
„O companie mamut. 24.000 de angajați, 1.4 miliarde cifra de afaceri, 5.600 de subunități, mii de servicii. Nu e ușor s-o pui pe picioare. Încercăm să identificăm problemele companiei, care este nevoia de personal, unde trebuie să ajungem cu salariile, unde să investim. Facem un recensământ al companiei, care sper să ne ofere informațiile necesare. Planul al doilea este să investim efectiv în companie. Investiții în produse noi și regândirea, repregătirea produselor deja existente. Nu în ultimul rând, investiții în angajații noștri precum măriri de salarii și training-uri”, a spus Valentin Ștefan, care a menționat și că la acest moment compania are o imagine prăfuită, de care trebuie să scape.
„Compania în sine are o imagine prăfuită. Avem oportunitatea de a pune Compania pe picioare, pentru că este nevoie de serviciile Poștei dar, în același timp, avem și o mare provocare pentru că este o companie în care nu s-a mai investit de foarte mulți ani nici în resursa umană, nici în tehnologia sa, dar nici în strategia de dezvoltare”, a adăugat Directorul General al Poștei Române.
Reprezentanții companiei își propun introducerea sistemului de cutii poștale digitale anul acesta, dar și eliminarea mapei și a hârtiei printate.
„Nu este normal ca pentru o simplă cerere de concediu să faci o cerere pe hârtie și care să necesite să ajungă la trei departamente pentru trei semnături, când asta se poate face simplu, într-o aplicație”, a mai spus Valentin Ștefan.
În ceea ce privește regionala Poștei de la Craiova, se află în derulare o investiție de peste 270.000 lei. Această investiție nu este prima din Sucursala Craiova, ea fiind precedată în anul 2020 de modernizarea flotei auto prin achiziționarea a 29 autovehicule, iar în 2021 s-au investit bani în echipamentele și dotările IT. Au fost cumpărate 379 stații și monitoare, 29 multifuncționale laser, 105 scanere fixe și mobile și 21 laptopuri cu care au fost dotate Oficiile Poștale din Oltenia.
„Cea mai importantă investiție a noastră a fost în reparațiile clădirilor. Mai avem încă foarte multe clădiri de renovat și modernizat, dar toate aceste lucruri sunt făcute din fonduri proprii și nu de la bugetul de stat. În anul 2020 am reușit să renovăm și reabilităm 11 obiective, iar în anul 2021, 12 obiective”, a declarat Doru Câplea, director Regional Sucursala Craiova.

Politica