vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Emmanuel Macron: Pacea trebui să se construiască fără „umilirea” Rusiei

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat luni, la Strasbourg, că, pentru a se pune capăt războiului din Ucraina, pacea va trebui să se construiască fără „umilirea” Rusiei.

„Vom avea mâine o pace de construit, să nu uităm niciodată. Va trebui să o facem având în jurul mesei Ucraina şi Rusia. Însă aceasta nu se va face nici cu negarea, nici cu excluderea uneia sau a alteia, nici cu umilirea”, a spus Macron într-o conferinţă de presă la Parlamentul European, potrivit Agerpres.

În discursul susţinut puţin mai devreme în legislativul european, Emmanuel Macron a declarat că, „atunci când pacea va reveni pe pământul european, va trebui să construim noile echilibre de securitate” fără „a ceda vreodată tentaţiei nici de umilire, nici de spirit de revanşă”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Pentru că ele au devastat deja prea mult, în trecut, drumurile păcii”, a adăugat preşedintele francez, făcând o paralelă cu Tratatul de la Versailles încheiat după Primul Război Mondial şi marcat de „umilirea” Germaniei.

De acum încolo, europenii trebuie „să facă totul pentru ca Ucraina să poată rezista şi ca Rusia să nu învingă niciodată”, dar şi pentru „a păstra pacea pe restul continentului european şi a evita orice escaladare” cu Moscova, a mai spus Macron.

Potrivit acestuia, ziua de luni „a dat două feţe foarte diferite zilei de 9 Mai”, Ziua Europei în UE şi, în Rusia, sărbătorirea Zilei Victoriei împotriva nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial.

La Moscova „a fost o voinţă de demonstraţie de forţă, de intimidare şi un discurs hotărât războinic” al preşedintelui rus Vladimir Putin, în vreme ce, la Strasbourg, „a fost asocierea de cetăţeni, de parlamentari naţionali şi europeni” pentru „a gândi viitorul” Europei, a mai spus Macron.

Foto: Facebook/ Biroul Parlamentului European în România

Politica