Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Olt. Weekend cu peste 500 de amenzi în trafic. Trei bărbați de peste 60 de ani s-au ales cu dosare penale

Publicat

pe

Polițiștii olteni au aplicat weekend-ul trecut peste 500 de amenzi în trafic. Oamenii legii au reținut și 57 de permise de conducere pentru diverse nereguli. Totodată, au fost reținute și 19 certificate de înmatriculare.

„În cadrul activităților, au fost aplicate 514 sancţiuni contravenţionale, persoanelor care au încălcat prevederile legale, în valoare totală de 164.115 lei.

Totodată, pentru abaterile constatate la regimul rutier, au fost reținute 57 de permise de conducere, dintre care 12 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat).

Au mai fost reținute 19 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale”, au spus reprezentanții IPJ Olt, care au menționat și faptul că tot în weekend au fost constatate și 6 infracțiuni în urma cărora șoferii s-au ales cu dosare penale. Motivele au fost de la conducerea fără permis, până la consumul de alcool.

„De asemenea, au fost constatate șase infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care patru pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, una pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și una pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat”, au adăugat reprezentanții IPJ.

Între cei care s-au ales cu dosare penale se regăsesc și trei bărbați de peste 60 ani. Primul dintre aceștia este un bărbat de 73 de ani care conducea autoturismul având o concentrație de peste 0.8/l alcool pur în sânge.

„La data de 8 mai a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii Poliției Orașului Corabia au depistat un bărbat, de 73 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat”, conform IPJ.

Cel de-al doilea șofer care s-a ales cu dosar penal este un bărbat de 62 de ani, care a fost depistat de polițiști conducând un autoturism neînmatriculat.

„La data de 7 mai a.c., în jurul orei 09:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 8 Perieți au depistat pe Drumul Județean 627, din comuna Priseaca, un bărbat, în vârstă de 62 de ani, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat”, au adăugat reprezentanții IPJ.

Cel de-al treilea bărbat, în vârstă de 66 ani de ani, conducea pe drumurile din județ fără să dețină permis de conducere. Acesta s-a ales la rândul său cu dosar penal.

„La data de 8 mai a.c., în jurul orei 08:30, polițiștii Poliției Municipiului Caracal au depistat, în comuna Scărișoara, un bărbat, de 66 de ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere”, au mai menționat reprezentanții IPJ.

Continue Reading
Publicitate

© 2022. Toate drepturile rezervate.