sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Inspectoratele școlare trebuie să decidă, până la sfârșitul lunii, săptămâna pentru vacanţa din februarie

Ministrul Educației a anunțat că, inspectoratele şcolare trebuie să decidă, prin consultare cu părinţii, elevii şi cu toţi cei implicaţi în educaţie, care va fi săptămâna pentru vacanţa din luna februarie, urmând ca, pe 30 mai, fiecare inspectorat să anunţe şcolile.

„Data de 30 mai este data limită până la care am cerut tuturor inspectoratelor şcolare judeţene să decidă prin consultare cu părinţi, elevi şi cu toţi cei implicaţi în educaţie care va fi săptămâna pentru vacanţa din februarie – a doua săptămână, a treia săptămână sau a patra săptămână. Până la finele acestei luni, 30 mai, fiecare inspectorat şcolar judeţean, după procesul de consultare, va anunţa şcolile din acel judeţ în ce săptămână au vacanţa din luna februarie. Pentru că este singura vacanţă mobilă. Toate celelalte date sunt absolut clare”, a spus Sorin Cîmpeanu la Forumul franco-român al Educaţiei.

Potrivit acestuia, până la finalul lunii mai va fi definitivată şi modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Învăţământului Preuniversitar.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Se lucrează la operaţionalizarea acestei modificări în ROFUIP şi pot să vă spun că tot până la 30 mai vom avea definitivată şi modificarea ROFUIP, în aşa fel încât să fie clar pentru toată lumea ce se va întâmpla începând cu septembrie 2023. Este relevantă o medie la finalul fiecărui an şcolar. Evaluările pot fi predictive la început de an şcolar şi sumative la final de an şcolar, dar cel mai important este ca fiecare profesor, în funcţie de specificul disciplinei, să aibă o evaluare ritmică pe parcursul întregului an şcolar. Evaluare adaptată specificului disciplinei, adaptată specificului clasei căreia îi predă, adaptată nevoii de recuperare a pierderilor suferite pe parcursul pandemiei”, a susţinut ministrul, potrivit Agerpres.

El a spus că nu dă lecţii niciunui profesor cum să îşi facă evaluarea la propria disciplină, întrucât cadrele didactice vor şti cum să îşi coordoneze evaluările.

„Fiecare profesor ştie foarte bine că avem un curriculum construit pe unităţi de învăţare. Va şti să îşi coordoneze evaluările cu aceste unităţi de învăţare. Din punct de vedere administrativ, ne interesează şi este relevantă o medie la final de an şcolar. Vom face toate aceste precizări punctual în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Învăţământului Preuniversitar. O medie care să fie făcută din cel puţin două note. Nu o să mă substitui specialiştilor în ştiinţele educaţiei. Aceste lucruri le vom anunţa odată cu modificările ROFUIP”, a arătat ministrul Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei, şi ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer, participă la deschiderea primului Forum franco-român al Educaţiei, eveniment organizat de Ambasada Franţei, Institutul Francez şi Ministerul Educaţiei. 

Foto: arhivă

Politica