joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Oltenii din peste 70 de comune vor primi cărți funciare gratuite

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt a anunțat că au fost semnate contracte de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale cu 71 de UAT-uri dintr-un total de 81. Conform gazetaoltului.ro suma totală alocată pentru înscrierea proprietăților din județul Olt în evidențele de cadastru și carte funciară, în anul 2022, este de 11.289.000 de lei. Lucrările de cadastru general se desfășoară în cadrul celei de-a opta etape de finanțare a Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Deschiderea cărților funciare este gratuită pentru cetățeni, fondurile necesare fiind asigurate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin OCPI Olt. Din totalul de 112 de UAT-uri din județul Olt, au fost cadastrate în proporție de sută la sută 9 comune (Brastavățu, Brebeni, Iancu Jianu, Milcov, Oboga, Valea Mare, Vădastra, Vișina, Vișina Nouă), iar în alte 71 de localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.

Politica