Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Cetățenii UE pot da în judecată guvernele pentru problemele cauzate de poluare

Publicat

pe

poluare

Cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene, a căror sănătate este afectată de aerul poluat, pot să dea în judecată guvernele lor şi să solicite despăgubiri financiare, a spus joi avocatul general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Juliane Kokott.

Opinia avocatului general vine după un şir de decizii adoptate de CJUE în ultimii ani, în cadrul cărora aproximativ 10 state membre UE, inclusiv Franţa, Polonia, Italia şi România, au fost găsite vinovate de un nivel ilegal de poluare a aerului, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„Avocatul general Juliane Kokott susţine că încălcarea valorilor limită pentru protejarea calităţii aerului, în conformitate cu legislaţia UE, dă dreptul la despăgubiri din partea statului”, a precizat CJUE într-un comunicat de presă.

Kokott a subliniat însă că orice persoană fizică care solicită despăgubiri va trebui să dovedească faptul că pagubele provocate sănătăţii au fost provocate direct de poluarea aerului. În plus, un guvern ar putea să evite plata despăgubirilor dacă poate dovedi că astfel de depăşiri ale valorilor limită ar fi avut loc şi dacă statul respectiv ar fi adoptat, la timp, planuri privind calitatea aerului care să satisfacă cerinţele directivei UE.

Avocatul a dat exemplu cazul unui francez din Paris care solicită, de la guvernul francez, despăgubiri în valoare de 21 de milioane de euro pentru că aerul poluat i-a afectat sănătatea, iar guvernul francez nu a respectat limitele UE privind calitatea aerului. Un tribunal din Versailles a cerut CJUE să clarifice dacă persoanele fizice pot solicita astfel de despăgubiri.

Opiniile avocatului general nu sunt obligatorii pentru CJUE, chiar dacă, în majoritatea cazurilor, judecătorii CJUE tind să urmeze opiniile avocatului general.

Continue Reading
Publicitate

© 2022. Toate drepturile rezervate.