vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiova. Polițiștii au confiscat 265 peşti vii specia ţipar, pescuiți sub dimesiunile legale

Poliţiştii au descoperit 265 peşti vii specia ţipar (misgurnus fossilis), pescuiți sub dimesiunile legale în mai multe magazine din Craiova.

„Astăzi, 3 mai, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publica – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul General Bucuresti au desfăşurat, în Municipiul Craiova, o acţiune pentru combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol, fiind astfel controlaţi mai mulţi agenţi economici ce au ca obiect de activitate comerţul produselor pentru pescuit. În urma activităţilor desfăşurate, la două societăţi comerciale, din Craiova, poliţiştii au descoperit 265 peşti vii specia ţipar (misgurnus fossilis), pescuiți sub dimesiunile legale”, potrivit IPJ Dolj.

Astfel, poliţiştii au întocmit două dosare penale conform O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura, pentru pescuitul resurselor acvatice vii sub dimensiunile legale. Peştii au fost ridicaţi şi ulterior eliberaţi în mediu natural.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica