vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

10 ani de la inaugurarea Bazei Deveselu

Vineri s-au împlinit 10 ani de la înființarea Bazei Militare de la Deveselu, județul Olt. Evenimentul a fost unul desfășurat cu ușile închise iar printre participanți s-au regăsit secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, dar și prefectul județului Olt, Florin Homorean, președintele CJ Olt, Marius Oprescu, primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea și primarul comunei Deveselu, Nicolae Dobre. Nu în ultimul rând, în cadrul evenimentului a fost prezent și David Muniz, chargé d affaires ad-interim al Statelor Unite ale Americii în România.

Conform gazetaoltului.ro, în discursul susținut cu prilejul împlinirii a 10 ani de la înființarea bazei de Deveselu, secretarul de stat Simona Cojocaru a transmis felicitări comandaților, militarilor și personalului civil care, timp de un deceniu, s-au dedicat construirii unei unități extrem de valoroase, strategică pentru Armata României.

„Baza Militară 99 Deveselu este un exemplu foarte clar al relației solide dintre România și Statele Unite ale Americii. Militarii români și americani au lucrat împreună pentru a pune în practică un proiect unic, ambițios și relevant pentru securitatea europeană și euroatlantică. Decizia României de a participa la proiectul scutului american antirachetă, acum integrat în structurile NATO, a fost un moment crucial al parteneriatului strategic dintre țările noastre și o etapă extrem de importantă a eforturilor aliate de apărare colectivă”, a spus secretarul de stat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Generalul Daniel Petrescu a spus că sistemul antirachetă de la Deveselu, un proiect simbol pentru România, SUA și NATO, este rezultatul abnegației militarilor români și americani care au construit, menținut și dezvoltat o capabilitate defensivă relevantă de ultimă generație. Sistemul de apărare antirachetă în Europa Aegis Ashore este o reușită istorică și reprezintă un element de referință în seria de realizări majore ale parteneriatului strategic România-SUA. „Evoluția mediului de securitate a confirmat, prin agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei, că amenințarea proliferării și utilizării rachetelor balistice se poate transpune în realitate. Sistemul de apărare antirachetă, care nu constituie o amenințare pentru terți, este o necesitate în arhitectura de securitate aliată”, a declarat generalul Daniel Petrescu.

Politica