joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Extrădarea Elenei Udrea se va judeca pe 10 mai la Sofia

Contestația Elenei Udrea la decizia instanței din Blagoevgrad, care a hotărât, pe 19 aprilie, ca aceasta să fie extrădată în România, va fi judecată pe data de 10 mai.

Inițial, instanța stabilise să judece contestația vineri, 29 aprilie, însă avocații Elenei Udrea au depus o cerere de amânare a cauzei, pe motiv că au alte procese la care trebuie să fie prezenți, termenul de mâine fiind anunțat prea din scurt. Judecătorii au anunțat deja că au acceptat cererea apărătorilor, iar noul termen stabilit este 10 mai, scrie libertatea.ro Motivul pentru care a fost stabilit atât de târziu este că între 1 și 9 mai bulgarii se află într-o perioadă cu mai multe sărbători legale.

Elena Udrea a contestat marţi, 26 aprilie, decizia instanţei din Blagoevgrad, care stabilea extrădarea în România, iar decizia Curții de Apel din Sofia va fi definitivă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cazul în care justiţia din Bulgaria o va extrăda, fostul ministru va executa pedeapsa de 6 ani de închisoare, primită în dosarul „Gala Bute”, la Târgşor. Penitenciarul este rezervat femeilor și se află cel mai aproape de adresa de domiciliu a Elenei Udrea.

Elena Udrea a fost condamnată definitiv pe 7 aprilie 2022, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

În dimineața zilei pronunțării deciziei, Udrea a plecat din țară, însă seara a fost prinsă și reținută de polițiștii bulgari la granița cu Grecia, în punctul de trecere Kulata.

Foto: Facebook/Elena Udrea

Politica