marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți. Bărbați prinși băuți la volan!

Doi bărbați, un cetățean bulgar de 44 de ani și un mehedințean de 47 de ani, au fost prinși băuți la volan pe raza județului.

„La data 18 aprilie a.c., ora 16.50, polițiștii din cadrul  Poliției Municipiului Orșova au depistat, în trafic, un bărbat de 44 de ani, cetățean bulgar în timp ce conducea un autotren pe DN 6, după ce a consumat băuturi alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru a-i fi prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, transmite IPJ Mehedinți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe. 

„La data de 18 aprilie a.c., ora 18.35, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Vânju-Mare au depistat, în trafic, un bărbat de 47 de ani, din comuna Jiana în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 106, în localitatea Jiana Veche, după ce a consumat băuturi alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de  0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru a-i fi prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, potrivit sursei citate.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Politica