Atelierele iepurașului

Copii, se strigă marea adunare la Centrul Comercial Auchan Craiovița! Iepurilă anunță noi ateliere distractive de Paște. Ne folosim imaginația și îndemânarea, luni, 18 aprilie, între orele 17.00-20.00, pentru suprizele pregătite de urechiat.

Entuziasmul cu care copiii au revenit la atelierele pregătite în luna martie ne-a încurajat să pregătim noi activități pentru cei mici și în Săptămâna Mare. În luna aprilie sărbătorim Paștele și, în acest context, ne dorim să fim împreună, să le oferim copiilor alte idei prin care pot să decoreze masa într-un cadru festiv și evident să se joace cu diverse materiale.

Va fi din nou #bucurieîngalerie alături de Ramona Mironeasa, coordonatorul unuia dintre ateliere. Anul acesta vine cu o propunere inedită: “ M-am gândit să combinăm dorința lor de a coase cu obiectele decorative din lemn specifice sărbătorilor pascale. Astfel, cusutul va deveni o nouă provocare pe obiectele surpriză. Confecționarea felicitărilor va fi, de asemenea, pe gustul copiilor care sunt mereu dornici să ofere mici atenții părinților. Sunt sigură că vom fi și acum în numar foarte mare și că vom petrece împreună timp de calitate”.

Pasionată de pictură și cu gândul la fericirea copiilor atunci când îi întâlnește, Mona Vidu îi va  coordona la noi activități pe copii: „ Mi-s dragi copiii și, felul cum îi motivează culorile, pensulele, mă fac să revin cu figurine super simpatice, de data aceasta, cu care să se distreze. Sigur vor fi captivați, iar tot exersând vor deveni mai răbdători, vor căpăta îndemănare și vor fi mult mai creativi.”

Vom cânta și vom dansa la Centrul Comercial Auchan Craiovița alături de mascota Iepurilă și animatorii veseli, dornici de noi aventuri jucăușe. Baloanelele colorate, muzica și voia bună sunt aduse de Alina Iordache: „Mereu mi-a placut să-i fac pe copiii să râdă din tot sufletul, să-i vad cum dau din mânuțe si piciorușe, cum așteaptă nerăbdători o noua melodie de dans. Eu mă ocup de petrecerea și voia bună a copiilor. Haideți să facem iar #bucurieîngalerie!”.

Surprizele vor veni pe tot parcursul evenimentului, iar cei mai norocoși vor putea câștiga cazarea pentru un weekend la mare oferit de rezident.ro. Evenimentul este recomandat copiilor cu vârsta între 5-12 ani. Participarea este gratuită în limita locurilor disponibile în momentul sosirii.

Mâna sus cu cine ne revedem!

Populare

Recomandări

E toamna promisiunilor la stat: Vouchere de 50 de euro şi ajutoare lunare de sute de lei, în 2023

Pensii mai mari cu 10%, ajutoare sociale pentru vârstnicii...

Lidl reduce programul magazinelor din ţară

Lidl reduce programul magazinelor din ţară, începând de luni,...

Spitalele din întreaga ţară primesc săptămâna aceasta 51.000 de cutii de Miostin

Spitalele primesc săptămâna aceasta 51.000 de cutii de...

Tricolorii își cunosc valoarea după retrogradare: „Acolo ne este locul”

Nicușor Stanciu nu s-a ferit de cuvinte după ultimul...