joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Amenințarea lui Medvedev: „Nu se va mai vorbi” despre o Baltică fără nucleare

Prim-ministrul Lituaniei, Ingrida Simonyte, a răspuns joi la amenințările fostului președinte rus, Dimitri Medvedev, care a spus că dacă Finlanda și Suedia vor adera la NATO „nu se va mai vorbi” despre o Baltică fără nucleare, aluzie la statutul enclavei Kaliningrad. „Nimic nou” în discursul Moscovei, spune prim-ministrul Lituaniei.

„Că Rusia amenință, nu este nimic nou. Kaliningradul este o zonă foarte militarizată, este de mulți ani așa și se află în regiunea Baltică”, spune prim-ministrul lituanian, potrivit Reuters.

„Cred că prezența acestor țări (n.red. Finalanda și Suedia) ca membre ale alianței ar întări, de fapt, foarte mult atât Alianța, cât și securitatea acestor țări și a noastră. De îndată ce o astfel de decizie va fi anunțată, și sper să fie, cred că țările baltice vor avea un motiv foarte serios să o susțină”, a mai declarat Simonyte.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse şi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a avertizat Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) că, dacă Suedia şi Finlanda vor adera la organizaţia militară, Rusia va trebui să-şi consolideze apărarea în regiune, inclusiv prin desfăşurarea de arme nucleare în regiunea baltică, notează digi24.ro

„Ar putea să nu mai fie vorba despre niciun fel de statut non-nuclear pentru regiunea baltică – echilibrul trebuie restabilit. Până astăzi, Rusia nu a luat astfel de măsuri și nu avea de gând să o facă. Dar dacă ni se va forţa mâna, ei bine… reţineţi că nu noi am propus asta”, a spus Medvedev.

Ministrul apărării din Lituania, Arvydas Anusauskas, a spus însă că declarația lui Medvedev nu are sens. „Arme nucleare au fost desfășurate în exclava rusă Kaliningrad de la Marea Baltică încă de dinainte de criza actuală”, a spus Anusauskas.

„Amenințările actuale ale Rusiei nu au sens, când știm că, chiar și fără situația actuală de securitate, rușii își țin armele la 100 de km de granița Lituaniei. Armele nucleare au fost întotdeauna păstrate în Kaliningrad. Comunitatea internațională, țările din regiune, sunt perfect conștiente de acest lucru”, a declarat ministrul lituanian al apărării.

Exclava Kaliningrad a Rusiei, pe malul Mării Baltice, este cuprinsă între Lituania și Polonia, membrii ai Alianței Nord-Atlantice. 

Politica