vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiova. Un minor și un tânăr au furat mai multe piese auto din curtea unui bărbat

Un adolescent de 15 ani şi un tânăr de 22 de ani, ambii din Craiova, au fost reţinuţi de poliţişti pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi complicitate la furt calificat după ce au furat din curtea unui bărbat mai multe piese auto în valoare de 216.000 de lei.

„Marți, 12 aprilie a.c., poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Melineşti au reţinut, pentru 24 de ore, un adolescent de 15 ani şi un tânăr de 22 de ani, ambii din Craiova, primul bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat iar cel de-al doilea de comiterea infracţiunii de complicitate la furt calificat.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit că la data de 20 şi 22 februarie 2021, adolescentul de 15 ani, împreună cu alti 6 bărbaţi, care în prezent sunt arestaţi preventiv, ar fi pătruns în curtea unui bărbat de 40 de ani, locaţie situată în extravilanul comunei Şimnicu de Sus şi ulterior într-o anexă, de unde ar fi sustras mai multe piese auto second hand provenite din dezmembrări, creând un prejudiciu de aproximativ 216.000 de lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti în proporţie de 80%. De asemenea, poliţiştii au stabilit că tânărul de 22 de ani, în noaptea de 19/20 februarie 2021, ar fi ajutat la comiterea infracțiunii de furt calificat, prin aceea că, ar fi pus la dispoziția persoanelor bănuite de comiterea faptei, un vehicul cu care ar fi fost transportate o parte dintre bunurile sustrase”, potrivit IPJ Dolj.

În cursul zilei de marți, cei în cauză au fost depistaţi de poliţişti şi conduşi la sediul poliţiei pentru audieri. În urma probatoriului administrat de poliţişti, cei doi au fost reținuţi, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat şi complicitate la furt calificat, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj.

În cursul zile de miercuri, cei în cauză vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Politica