vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dolj. Două persoane, prinse în flagrant în timp ce ofereau 300 de euro șpagă unui agent de poliţie

Două persoane, din județul Dolj, au fost prinse, duminică, 3 aprilie 2022, după ce au oferit suma de 300 de euro unui agent de poliţie rurală, în legătură cu instrumentarea unui dosar penal în care una dintre acestea era cercetată pentru infracțiuni la regimul circulaţiei rutiere.

”În fapt, în data de 02.04.2022,  în jurul orelor 15:40, pe raza comunei Robăneşti, pe DJ 641, un echipaj de poliţie rurală format din doi agenți de poliție din cadrul Poliției Municipiului Craiova – Secția 5 Poliție Rurală Pielești a surprins în trafic un conducător auto de sex feminin, care circula în zig-zag, iar după câteva sute de metri, a intrat cu autoturismul într-un şanţ”, se arată în comunicatul DGA.

Femeia a fost testată cu aparatul Drager Test, rezultând 1,23 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condusă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, unde i-au fost prelevate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, iar ca măsură complementară, i-a fost reținut permisul de conducere auto și suspendat dreptul de a conduce vehicule.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”La data de 03.04.2022, unul dintre agenții constatatori, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă, a fost contactat telefonic, în mai multe rânduri, de o persoană de sex masculin, precum și de conducătoarea auto,  în legătură cu dosarul penal întocmit în data de 02.04.2022, sens în care i-au solicitat insistent să se întâlnească în vederea restituirii permisului de conducere, precum şi pentru a-i înmâna un plic”, se mai arată în comunicat.

Poliţistul a refuzat propunerea celor doi şi a anunţat şeful ierarhic, precum şi D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, însă persoanele în cauză au insistat să se întâlnească la sediul postului de poliție, unde s-au prezentat în jurul orelor 20:45.

La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a constituit o echipă formată din procurorul de caz, ofițeri ai D.G.A. – S.J.A. Dolj și lucrători din cadrul D.O.S. – Brigada Operațiuni Speciale Craiova, în vederea desfășurării de activități procedurale pentru probarea activității infracționale a celor doi.

”Ulterior, conducătorul auto și însoțitorul său s-au prezentat la sediul S.P.R. 5 Pielești, unde au purtat discuții cu lucrătorul de poliție în sensul restituirii permisului de conducere auto,  context în care au pus pe biroul polițistului un plic.

Imediat, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, constatându-se că în plic se afla suma de 300 euro, iar cele două persoane au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea continuării cercetărilor, unde procurorul de caz a dispus reținerea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, urmând ca în cursul zilei de azi, să fie prezentați Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă”, spun reprezentanții Direcției Generale Anticorupție.

Politica