miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt. Angajații ARTROM protestează marți în fața Prefecturii

Deși și-au primit salariile restante, angajații ARTROM Slatina au programat un protest în fața sediului Prefecturii Olt. Stabilit pentru marți de la ora 15:30, protestul vizează problemele care încă există în cadrul companiei, chiar dacă la sfârșitul săptămânii trecute, conturile au fost deblocate.

Conform gazetaoltului.ro, liderul de sindicat de la TMK-ARTROM, Cornel Ștefănescu, a precizat că există în continuare presiunea la nivelul societății, pentru că situația nu a fost integral rezolvată.

„Vineri, la ora 16.50, toți oamenii aveau banii în conturile personale. În mod normal, BCR ar fi trebuit să facă viramentul către celelalte bănci, unde oamenii aveau conturile persoane și atunci ar fi însemnat ca în cursul zilei de astăzi, după 10-11, să le intre banii în conturile persoane. Atunci BCR a făcut virament direct în conturile oamenilor, iar toți și-au primit banii. Știm și noi că ar exista marfă blocată…este normal ca ordinul 467 să-și producă efectul din momentul în care a fost dat în Monitorul Oficial, din 25 martie. Ordinul 467 își produce efectele de blocare a tuturor activităților, decizia nr. 1 dată tot pe 24 martie a ANAF-ULUI a fost pentru deblocarea conturilor ca să poată să-și primească oamenii salariile, pentru plata furnizorilor și ca să poată să facă plăți către instituții de credit, adică să poată să vireze banii din contul societății către contul bancar pentru salarii. Restul, celelalte activități sunt blocate în continuare, în baza acelui ordin. Acum urmează să se dea încă o decizie de deblocare a activității, s-au și făcut demersuri în acest sens, s-a luat în calcul acest ordin, facem și alte demersuri. Sperăm cât mai repede posibil ca situația să fie rezolvată, să nu mai dăm din nou emoții oamenilor. Presiunea este în continuare, doar că a fost o mică relaxare în momentul în care și-au văzut salariile primite, s-au mai liniștit, dar înțeleg din nou cum stă situația! Lucrurile nu sunt tocmai bine. Degeaba ai conturile deblocate, dacă nu poți să produci, să vinzi, să faci nimic…”, a spus liderul de sindicat, care a adăugat și că dacă se va debloca activitatea este posibil ca protestul să fie anulat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica