sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

PNL și ALDE au fuzionat. Daniel Olteanu: O soluție pe termen lung pentru România

Președintele PNL, Florin Cîțu, și liderul ALDE, Daniel Olteanu, au semnat marți seară, 22 martie, protocolul de fuziune dintre cele două partide. Drept urmare, în structurile de conducere actuale ale PNL vor fi cooptați reprezentanți ai ALDE, se arată într-un comunicat remis de Partidul Național Liberal.

Florin Cîțu a declarat că PNL și-a asumat de la bun început rolul de partid integrator al Dreptei și că fuziunea cu ALDE „are în vedere stabilizarea post-criză și dezvoltarea României, prin punerea în aplicare a măsurilor liberale pe care le așteaptă românii, în primul rând în domeniul economic”.

„Perioada extrem de dificilă pe care o traversează societatea românească după criza coronavirus și în condițiile războiului din Ucraina obligă la colaborare toate forțele politice responsabile din România”, a menționat liderul liberal.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Ne-am întors în PNL, iar asta înseamnă nu doar o armonizare a structurilor din teritoriu, acolo unde cei peste 1.000 aleși locali pe care îi avem vor lucra pentru comunitățile lor, umăr la umăr cu colegii din PNL, ci mai ales o soluție pe termen lung pentru România”, a spus și președintele ALDE, Daniel Olteanu.

În 11 ianuarie, conducerea PNL a decis să înceapă negocierile cu ALDE în vederea fuziunii.

Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) a fost înființat în iunie 2015 prin fuziunea Partidului Liberal Reformator cu Partidul Conservator, fiind condus de către Călin Popescu Tăriceanu, scrie hotnews.ro

Primele alegeri la care a participat ALDE au fost localele din 2016, când s-a clasat pe poziția a treia, după PSD și PNL. În urma alegerilor legislative din același an, ALDE a reușit să intre în Parlament, iar după votul din 11 decembrie 2016 a intrat la guvernare alături de PSD.

În octombrie 2020, ALDE și Pro România au anunțat că vor fuziona pentru a candida împreună la alegerile parlamentare. După decizia de a fuziona, Călin Popescu Tăriceanu și alți membri ai ALDE au demisionat din partid.

Cele două partide au candidat împreună la alegerile legislative din decembrie 2020, dar nu au reușit să treacă de pragul de 5% pentru a intra în Parlament.

La începutul anului 2021, Pro România a anunțat că a decis întreruperea demersurilor de fuziune cu partidul lui Călin Popescu Tăriceanu din cauza diferențelor doctrinare și de viziune.

În aprilie 2021, într-un congres extraordinar, președinte al ALDE a fost ales Daniel Olteanu.



Politica