vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Adrian Solomon (PSD), autorul amendamentului care îi amnistiază pe plagiatori: Pe cale administrativă până și furtul se prescrie

Deputatul PSD Adrian Solomon, cel care a introdus amendamentul care îi amnistiază pe plagiatorii care și-au obținut titlul de doctor înainte de 2011, a contactat Edupedu.ro și a transmis un punct de vedere oficial în care spune „că pe cale administrativă până si furtul se prescrie”.

Solomon mai acuză USR, care a semnalat prima dată în spațiul public amendamentul adus de el, că „în înțelepciunea lor dotorii făcuți cu bani pe la școlile capitaliste consideră că înainte de 2011 legislația din România permitea plagiatul”.

Punctul de vedere oficial al deputatul Adrian Solomon, postat și pe pagina de Facebook a organizației PSD Bârlad:

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Observ că pentru USR afirmarea neretroactivității legii înseamnă amnistierea plagiatorilor?! Să înțeleg că în înțelepciunea lor dotorii făcuți cu bani pe la școlile capitaliste consideră că înainte de 2011 legislația din România permitea plagiatul?

Că nu exista legea drepturilor de autor, că nu erau reguli și metodologie privind elaborarea unei lucrări științifice? Să înțeleg că tot ce a realizat învățământul românesc înainte de Funeriu a fost doar furt?

Atunci de unde spaima asta de a respecta principiul aplicabilității legii în timp? De ce să nu-i judecăm pe plagiatori pe legile făcute de CDR în anul 2000?

Vă spun eu, dragii mei USR iști: că pe cale administrativă până si furtul se prescrie. Inacțiunea “miliției spirituale” a celor stipendiați de Vântu până în 2011 nu trebuie să fie suplinită de încălcarea voluntară a Constitutiei României, de încălcarea fără reținere a drepturilor cetățenilor.

Aceasta pentru că și cei care orchestrează așa-zisa lustrație academica știu că legea nu retroactivează, dar ei voiesc doar macularea unora sau altora din rațiuni si porniri politicianiste. Așa că până obține cineva in instanță dreptatea, scopul ticăloșilor a fost atins.

Dragii mei, dacă v-a rămas mică scumpa noastră Constituțiune, faceți alta! Una stalinistă sau hitleristă, în care doar voi aveți dreptate, toți sunt vinovați numai că nu ați avut timp sa vă ocupați de ei!”

Un nou amendament care încearcă să-i scape pe plagiatorii care au obținut titlul de doctor înainte de 2011 a apărut într-un proiect de lege din Parlament, semnalat de USR. Este pentru a doua oară în ultimele zile când o încercare de a-i proteja pe plagiatorii cu doctorate obținute înainte de 2011 se concretizează într-un amendat la un proiect de modificare a Legii Educației, a precizat formațiunea politică, scrie edupedu.ro Concret, de această dată în PLx 95/2020, un proiect de lege pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de la începutul anului 2020, au apărut într-o şedinţă a Comisiei pentru Muncă două amendamente fără nicio legătură cu obiectul ordonanţei, spune USR.

Unul dintre amendamente amnistiază plagiatorii de dinainte de 2011, iar al doilea amendament face din asta o urgenţă: în termen de trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, acuză USR. Modificările au fost aduse de deputatul PSD Adrian Solomon, cunoscut pentru scandalul făcut în 2020 într-o șaormerie din Centrul Vechi.

Potrivit surselor Edupedu, 11 deputați din Comisie au votat pentru trecerea amendamentului lui Solomon, iar aceștia sunt de la PSD, UDMR și minorități. Cei trei reprezentanți ai USR au votat împotrivă și tot împotrivă au votat și trei PNL-iști, iar aceștia sunt Luminița-Rodica Barcari (fost secretar de stat pe preuniversitar), Valeriu Onuț Atanasiu (vicepreședinte al Comisiei) și Aurel Vasile Căuș.

Senatorul PSD care a inițiat amendamentul, Adrian Solomon, a declarat la începutul ședinței că „nimic nu prescrie dreptul de proprietate intelectuală, dar orice în țara asta are limită, iar vendetele politice pe metode securistice ar trebui să nu se întâmple și în mediul academic, unde probabil fiecare a trecut printr-un examen cât se poate de riguros pentru a obține o diplomă. Nu facem decât să oprim acest tăvălug care încalcă Constituția”.

Politica