joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Fără surprize în prima rundă din play-off!

Oltenii sunt din ce în e mai siguri că vor încheia pe podiumul Ligii 1

În prima etapă din play-off, niciunul dintre cei granzi ai campionatului nu a lăsat loc de surprize. CSU Craiova, CFR Cluj și FCSB și-au respectat blazonul și s-au impus în meciurile susținute pe teren propriu. Astfel, diferența de puncte dintre acestea a rămas neschimbată, liderii din Cluj continuând să aibă 7 puncte înaintea celor de la FCSB, 11 față de CSU. Așadar, a fost o etapă perfectă pentru echipa lui Dan Petrescu. Singura veste pozitivă pentru olteni este faptul că se cască o prăpastie de 6 puncte față de locul 4, ocupat acum de FC Voluntari.
Pentru olteni a fost cea de-a șaptea victorie la rând în Liga 1, serie pe care o pot continua cu un nou succes vineri, contra celor de la Voluntari. Bogdan Vătăjelu a explicat forma excelentă pe care o traversează echipa, într-un interviu acordat în programul meciului cu FC Argeș.
„Avem un lot foarte bun, de nivelul celor două contracandidate. Sper să se vadă şi în acest playoff, simt că avem ceva de demonstrat. Distanţa de CFR e mare şi nu cred că e cazul acum să mai vorbim de campionat, dar asta nu înseamnă că nu ne vom bate în fiecare meci şi sperăm să le arătăm şi suporterilor că chiar avem echipă. CFR-ul e la distanţa asta pentru că au fost mult mai pragmatici, dar nu e ca şi când ar defila cu cineva. Cred că un loc 2 şi Cupa României este un scenariu plauzibil pentru noi. Dacă vine şi Supercupa la începutul sezonului viitor, o să ne bucurăm şi mai mult. La titlu nu cred că are sens să ne gândim, aceea ar fi o minune, dar locul 2 şi cupa cred că ne sunt la îndemână, mai ales dacă vom continua cu acest joc pragmatic şi foarte atent. Este foarte important că nu am mai primit decât foarte puţine goluri.
Cumva am început să plecăm de la ideea aceasta, hai să nu mai primim gol şi să ne apărăm cât mai atent, pentru că oricum în atac avem foarte multă calitate, deci de înscris vom înscrie. Ceea ce s-a întâmplat, am şi înscris în fiecare meci din acest sezon. Cred că acest stil al nostru mai pragmatic este mult mai util pentru sezonul viitor, mai ales, pentru că e clar că adunăm multe puncte aşa şi funcţionează, aşa se câştigă campionatele. Rezultatele pozitive şi constanţa în ele înseamnă foarte mult, aţi văzut că atunci când începe seria negativă, cum din păcate s-a întâmplat în toamnă, e mai dificil de întrerupt”, a declarat Bogdan Vătăjelu, pentru revista oficială a clubului.

Play-off – etapa 1
CSU Craiova – Argeș 3-0
CFR Cluj – Voluntari 3-1
FCSB – Farul 2-0
1. CFR Cluj 1 0 0 3-1 41
2. FCSB 1 1 0 0 2-0 34
3. CSU Craiova 1 1 0 0 3-0 30
4. Voluntari 1 0 0 1 1-3 24
5. Farul 1 0 0 1 0-2 24
6. Argeș 1 0 0 1 0-3 24

Policlinica Buna Vestire Craiova

Play-out – etapa 1
UTA – Academica Clinceni 3-0
Chindia – FCU Craiova 0-0
Sepsi – Mioveni 3-1
Dinamo – Rapid 3-1
Botoșani – Mediaș 5-0

7. Botoșani 1 1 0 0 5-0 26
8. UTA 1 1 0 0 3-0 23
9. Rapid 1 0 0 3-1 23
10. Sepsi 1 1 0 0 3-1 23
11. Chindia 1 0 1 0 0-0 19
12. FCU Craiova 1 0 1 0 0-0 18
13. Mioveni 1 0 0 1 1-3 15
14. Dinamo 1 0 0 1 1-3 9
15. Academica 1 0 0 1 0-3 7
16. Mediaș 1 0 0 1 0-5 5

Politica