vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dolj. A IX-a ediţie a campaniei de donare de sânge „Dăruieşte din sângele tău, aproapelui!”, la Poiana Mare

Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare a găzduit marţi, 15 martie, a IX-a acţiune de donare de sânge, sub sloganul „Dăruieşte din sângele tău, aproapelui!”. Acţiunea a fost organizată de Pr. Tinel Florin Dudău, slujitor la Paraclisul „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” din cadrul Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare. Recoltarea a fost asigurată de către personalul specializat al Centrului Regional de Transfuzie Sangvină Craiova.

„În ziua 15 martie 2022, în săptămâna a doua a Sfântului și Marelui Post, echipa Centrului de Transfuzii Regională Craiova a venit pentru a noua oară la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare. Au fost persoane care au donat pentru prima dată. A fost o bucurie să descopăr foarte mulţi oameni deschişi pentru asemenea gest umanitar, destinat şi oamenilor din Ucraina care au nevoie de ajutorul nostru. Un ajutor poate veni prin diferite gesturi, iar un gest nobil este și aceasta de a da din sângele tău către cei aflaţi în nevoie. Așadar, o parte din sângele dăruit va ajunge și la răniții din Ucraina. La finalul acestei acțiuni, s-au colectat 39 unități de sânge, iar la finalul celor nouă acţiuni de donare de sânge s-au adunat 285 pungi de sânge. Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat şi totodată adresez mulţumiri domnului manager Lucian Florea, pentru participarea și deschiderea față de acest eveniment, cât și pentru respectul și mărturisirea credinței și a Bisericii strămoşeşti”, a subliniat Pr. Tinel Florin Dudău, slujitor la Paraclisul „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” din cadrul Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare.

Politica