vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Persoanele cu orice tip de amputație vor primi, de la prima evaluare, certificate de încadrare în grad de handicap cu termen de valabilitate permanent

Persoanele cu orice tip de amputație primesc, de la prima evaluare, certificate de încadrare în grad de handicap cu termen de valabilitate permanent.

„Astfel, persoanele cu amputații nu vor mai fi nevoite să meargă, periodic, la comisiile de evaluare, pentru prelungirea certificatelor de handicap. Această prevedere se aplică inclusiv persoanelor cu amputații unilaterale, în condițiile în care, până în prezent, prevederea era valabilă doar în cazul persoanelor cu amputații bilaterale”, a anunțat ministrul muncii și solidarității sociale, Marius Budăi, potrivit g4media.ro

Noul Ordin permite, de asemenea, încadrarea în grad de handicap a persoanelor dependente de oxigenoterapie de lungă durată, indiferent de vârsta de debut, iar prevederea se aplică și persoanelor care au căpătat această afecțiune ca urmare a infectării cu virusul COVID-19.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica