miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți. Șoferii din județ nu se lasă de băutură și de droguri

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Izvoru Bîrzii, județul Mehedinți, au depistat, în trafic, un tânăr de 21 de ani, din comuna Căzănești, în timp ce conducea un moped ce nu avea montate plăcuțe de înregistrare pe DJ 671 E, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru a i se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.  
Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Strehaia au depistat, în trafic, un tânăr de 18 ani, din comuna Tâmna, în timp ce conducea un autoturism pe DC 86 A, în localitatea Valea Ursului, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vânjuleț au depistat, în trafic, un bărbat de 32 de ani, din comuna Vânjuleț, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 562 A, în localitatea Vânjuleț, după ce a consumat băuturi alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru a i se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La volan sub influența substanțelor psihoactive
Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Șimian, au depistat, în trafic, un bărbat de 30 de ani, din comuna Șimian, în timp ce conducea un autoturism pe DC 21, în localitatea Șimian, după ce a consumat substanțe psihoactive.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat o valoare pozitivă pentru substanţa Cannabis, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru a i se recolta mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Politica