joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vot final în Camera Deputaților la moțiunea simplă a USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu

Camera Deputaților urmează să dea, în şedinţa de miercuri, votul final la moţiunea simplă iniţiată de USR împotriva ministrului Energiei Virgil Popescu.

Dezbaterea moţiunii simple a fost programată pentru şedinţa de luni, însă a fost întreruptă în urma incidentului în care liderul deputaţilor AUR George Simion l-a bruscat pe ministrul Energiei în timpul discursului de la tribuna Camerei.

Şedinţa a fost reluată, ulterior, însă dezbaterile s-au desfăşurat doar cu deputaţii USR, AUR şi neafiliaţi, în absenţa lui Virgil Popescu şi a reprezentanţilor PSD, PNL, UDMR şi minorităţilor, în semn de protest.

Policlinica Buna Vestire Craiova

USR a depus săptămâna trecută moţiunea simplă intitulată „Incompetenţa şi minciuna închid lumina în România. Ministrul ‘săptămâna viitoare’ Virgil Popescu, un pericol pentru securitatea energetică a României”, scrie Agerpres.

Potrivit USR, ministrul Popescu „periclitează” în fiecare zi securitatea energetică a României şi trebuie să plece imediat din această funcţie.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis în scris punctul său de vedere în privinţa moţiunii simple.

„Ar trebui să ne aflăm azi în faţa unei moţiuni simple, moţiune care ar trebui să fie un instrument de critică parlamentară, în schimb azi ne aflăm în faţa unei isterii politice ipocrite. Exact genul de produs pe care doar USR îl poate genera, mimând doar grija faţă de situaţia românilor. (…) Compunerea de azi a USR dovedeşte că nu şi-au făcut temele. Da, traversăm o perioadă complicată generată de creşterea preţurilor la energie la nivel mondial, criza provocată de „prietenii” noştri de la răsărit. Este o situaţie pe care nimeni nu şi-ar fi dorit-o şi pentru care niciun stat nu a fost mai bine pregătit decât altul. Iar dacă USR era atât de competent, de prevăzător şi de bine pus la punct cu politicile publice, ce i-a oprit să ne arate propunerile lor în domeniul combaterii preţurilor ridicate în perioada ianuarie-septembrie 2021?”, a afirmat Popescu.

De asemenea, Popescu a mai transmis că el şi colegii de la minister şi de la Guvern nu au stat nepăsători, ci au încercat în permanenţă să găsească cele mai bune soluţii pentru a-i proteja pe români în faţa acestei crize. „Nu sunt un ministru îngropat în hârtii, pe un scaun călduţ, departe de realitatea din casele oamenilor şi din companii”, a susţinut Virgil Popescu.

El a susţinut că, în calitate de ministru al Energiei, a urmărit „obiective importante: investiţii, dezvoltarea de capacităţi de producere a energiei verzi, atragerea de investitori, protejarea cetăţenilor şi adoptarea măsurilor sociale, acolo unde este nevoie”.

„Ştiu că românii sunt sătui să se profite de ei în crize şi sunt temători de ce va urma. Nu vor fi profitori pe spinarea românilor în criza energiei, iar statul nu va ieşi câştigat din această criză pe spinarea oamenilor – aşa cum se spune. Ideea că cineva profită de această criză a preţurilor ca să umple buzunarele unei clientele politice – aşa cum am văzut că vehiculează – aşa-zişi experţi – în dezbaterea de la televiziuni şi în mediul online, este o minciună. Este o intoxicare care nu face decât să agite spiritele, cu fake-news-uri care cresc nemulţumirea oamenilor şi curentul extremist care promite soluţii miraculoase şi rezolvări peste noapte. Fac apel la români să rămână obiectivi, să se informeze, să aibă încredere că orice nedreptate poate fi soluţionată şi există autorităţi care pot interveni. Dacă pe piaţă există companii care acţionează fără onestitate, vor fi puse să dea banii înapoi şi vor fi sancţionate”, a mai transmis ministrul.

Politica