sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Profesorii și personalul nedidactic din școli vor fi azi în grevă de avertisment

Salariaţii din învăţământul preuniversitar membri ai celor două federaţii reprezentantive – Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” – intră în grevă de avertisment, miercuri, între orele 11:00-13:00, potrivit unui comunicat remis de cele două organizaţii sindicale.

Cele două organizaţii sindicale susțin că guvernul a refuzat negocierile cu reprezentanții lor și nu au luat măsuri concrete care să răspundă nemulțumirilor lor.

Sindicatele din învăţământul preuniversitar cer:

Policlinica Buna Vestire Craiova
  • acordarea de la începutul anului curent a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învăţământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar şi nedidactic);
  • alocarea procentului de 6% din PIB pentru finanţarea educaţiei;
  • adoptarea unei măsuri legislative reparatorii prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul şi plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranşelor de vechime în învăţământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creşteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017.
    acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;
  • plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar şi nedidactic peste timpul normal de muncă;
  • suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare şi nedidactice necesare pentru ca unităţile de învăţământ să îşi desfăşoare activitatea în condiţii cât mai bune. 

Politica