joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

O nouă materie la școală din 2023: educația pentru mediu

O lege care prevede apariția unei noi materii școlare legate de protecția mediului a intrat în vigoare luni, după promulgarea de către președintele Klaus Iohannis și apariția în Monitorul Oficial.

”Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, elaborează o strategie privind educația pentru mediu până la data de 31 decembrie 2022. Strategia va fi transpusă în programele școlare începând cu anul școlar 2023—2024.”

Proiectul legislativ a fost inițiat în martie 2021 de un grup de parlamentari liberali, printre care se numără și Monica Anisie, fost ministru al Educației. Inițiatorii susțin că învățământul primar (clasele 1-4) ”este locul potrivit pentru a introduce educația de mediu… Generațiile actuale trebuie formate ca prieteni ai naturii”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Această completare este în concordanță cu implementarea Pactului Verde European (Green Deal), adoptat de Comisia Europeană”, mai arată inițiatorul legii, deputatul liberal Ionuț Sorin Banciu, potrivit g4media.ro

Politica