joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Video/Incendiu în Slatina. O clădire a ars în totalitate

Update:

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina și mai multe echipaje de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

Incendiul a fost lichidat de pompieri, iar în urma acestuia au fost produse doar pagube materiale, fiind provocate daune și la mai multe autoturisme, parcate în apropierea clădirii dezafectate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din primele verificări, s-a constatat faptul că incendiul ar fi izbucnit ca urmare a focului deschis în spațiu închis. În clădirea dezafectată s-ar fi aflat o persoană fără adăpost, respectiv un bărbat, în vârstă de 62 de ani. Acesta a reușit să iasă din clădire și nu a necesitat îngrijiri medicale.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea situației de fapt.

IPJ Olt.

O clădire dezafectată din municipiul Slatina a ars în totalitate, duminică seara, în urma unui incendiu.

Pompierii ISU Olt au fost nevoiți să intervină cu mai multe autospeciale, timp de 3 ore, pentru stingerea focului. Din cauza căldurii degajate, mai multe mașini aflate în apropiere au fost afectate. Nu au existat victime omenești, iar conform ISU Olt cauza incendiului ar fi fost focul deschis, cel mai probabil de către o persoana fără adăpost.

„Pompierii Detașamentului Slatina, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD și o autospecială pentru primă intervenție, acționează în municipiul Slatina, strada Pitești, pentru lichidarea unui incendiu puternic, izbucnit la o clădire dezafectată.
Clădirea, cu suprafeța de peste 120 de metri pătrați, arde generalizat, iar mai multe autoturisme parcate în apropierea acesteia au fost afectate din cauza căldurii degajate de incendiu. Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acționat aproximativ trei ore. În urma evenimentului clădirea a ars în totalitate și au fost avariate nouă autoturisme parcate în zonă. Cauza probabilă a incendiului a fost folosirea focului deschis în spații închise, cel mai probabil de către o persoană fără adăpost”, conform ISU Olt.

Politica