joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Taxe și impozite mai mari pentru craioveni, în 2022

Craiovenii vor scoate din buzunar mai mulți bani pentru anumite taxe și impozite în anul 2022. Dacă unele dări vor rămâne neschimbate față de anul 2021, taxele pentru parcare, clădiri rezidențiale sau pentru terenurile situate în intravilanul municipiului vor crește.

Taxa pe care o plătesc toți craiovenii care dețin autovehicule va crește cu 55% în 2022. Este vorba despre taxa pentru parcarea curentă pe domeniul public al municipiului Craiova, cu excepţia parcărilor cu plată prin SMS sau alte mijloace de plată. Astfel, de anul viitor, taxa de parcare curentă pe domeniul public va fi de 70 de lei pe an, cu excepția autovehiculelor acționate electric, pentru care taxa va fi de 11 lei pe an și a mijloacelor de transport hibride, pentru care taxa de parcare va fi de 23 de lei pe an. Totodată, pentru parcarea subterană din zona Teatrului Naţional „Marin Sorescu” se va plăti cu 2,6% mai mult, cu excepția taxei pe oră și taxei pentru staționarea până la 5 ore.
În 2022, pentru craioveni vor mai fi 3 majorări importante și anume la impozitul pe clădiri şi pe teren. Cota impozitului pe clădiri, pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile anexă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, a crescut de la 0,08 % la 0,1%. Mai exact, o majorare de 25%.

La impozitul/taxa pe teren pe hectar, pentru terenurile situate în intravilanul municipiului Craiova, înregistrate în registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, creşterea este de 50%, anul viitor. Așadar, pentru zona A, impozitul crește de la 9.459 lei/ha, la 14.189 lei/hectar, pentru zona B de la 7.151 de lei/ha la 10.727 lei/ha, pentru zona C de la 4.893 de lei/ha la 7.340 de lei/ha, iar pentru zona D de la 2.324 de lei/ha la 3.486 de lei/ha.
Cota adițională la impozitul pe clădiri, pentru cele nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor juridice, va scădea la 10% (de la 20%). Totuși, cota adițională la impozitul pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice, clădiri nerezidențiale care se află în zona pilot – „Lipscănia Craiovei”, care nu respectă prevederile Regulamentului Local de Urbanism cu privire la aspectul exterior al clădirilor, va fi de 50%.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În anul 2022 va fi instituită și o taxă specială pentru eliberarea adeverinței privind edificarea / extinderea construcţiei fără autorizație de construire. Aceasta va fi la același nivel cu taxele pe care autoritatea locală le aplică pentru construire.

Politica