Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Tradiții și obiceiuri de Anul Nou, în Oltenia și în restul lumii!

Publicat

pe

În Oltenia tradițiile de Anul Nou se păstrează cu sfințenie. Regiunea delimitată la nord de Munții Carpați, la vest și la sud de Dunăre, iar la est de râul Olt, are în componență cinci județe: Dolj, Olt, Gorj, Mehedinți și Vâlcea, iar în vremurile antice avea să fie locuită de geto-daci, făcând parte atunci din Regatul Dac, ce avea să fie condus de Burebista și, ulterior, de marele Decebal.

De-a lungul secolelor de istorie, Oltenia a fost traversata de o mulțime de migratori de diferite nații, inclusiv de bulgari, greci și romani. De aceea, în prezent, este o zonă a României ce are probabil cea mai bogată diversitate etnica, chiar dacă grupurile minoritare din prezent sunt destul de mici. Toți acești factori și-au pus amprenta, astfel că oltenii se pot bucura de o paletă largă de tradiții și obiceiuri adânc înrădăcinate.

Localnicii țin foarte mult la tradițiile locale, considerandu-le a fi o legătură profunda cu trecutul lor istoric, pe care îl valorifică prin transmiterea obiceiurilor din generație în generație. Chiar dacă în marile orașe aceste tradiții nu mai sunt respectate cu strictețe, pe ulițele satelor, încă se mai țin spectacolele vesele și colorate din vremurile de odinioară, în special în perioada sărbătorilor de iarna.

Cea mai cunoscută tradiție de Anul Nou este mersul cu Plugușorul, tradiție pe care o regăsim, de altfel, și în alte regiuni ale țării. În noaptea dintre ani, copiii iau plugușorul și merg din poartă în poartă, la vecini sau la rudele din sat, pentru a le ura roade bogate și belșug în toate. Versurile pe care le recită formează o incantație ce îndepărtează gerul iernii, făcând loc zilelor fertile ale primăverii.

O alta tradiție pe care o respectă foarte mulți olteni ce locuiesc la sate este de a-și uda grădina și animalele pe care le cresc pe lângă casă cu apă sfințită, cu gândul de a le ține ferite de rele pe tot parcursul anului următor. Domnișoarele ce doresc să se mărite pot să-și afle alesul inimii și, eventual, următorul soț, legandu-și cu ochii închiși cel de-al zecelea păr dintr-un gard de nuiele. Se spune că înfățișarea și calitățile părului fac referire la aspectul bărbatului. Daca acesta este mare, puternic și sănătos, așa vă fi și viitorul soț. Însă până în ziua de Boboteaza, femeile nemăritate nu au voie să toarcă, altfel nu se vor căsători nici anul acesta. Multe dintre tradițiile de Anul Nou sunt la fel în oricare parte a Olteniei. Însă unele dintre ele se țin doar în anumite sate.

De pildă, în localitatea Izbiceni din județul Olt, sătenii au păstrat un obicei nemaiîntâlnit în celelalte parti ale Olteniei. În noaptea dintre ani, bărbații ornează un cap de porc cu mărgele, cercei și fire de grâu încolțit de Sfântul Andrei. Alaturi de câțiva lăutari cu instrumente tradiționale, ei cântă un colind în care spun povestea Vasilcăi. Povestea este despre o zeitate ce a sosit pe aceste meleaguri în vremurile de demult, atrasă fiind de bogățiile pământurilor. Ea și-a făcut culcușul într-o scorbură și se hrănea doar cu grâul pe care îl culegea de pe câmpuri. Dar pe unde trecea ea, pământurile deveneau mai roditoare, astfel că Vasilca a devenit protectoarea satului și a recoltelor. Însă nu toți erau de acord cu faptul că Vasilca era benefica satului. Unii dintre localnici credeau că zeița, care era de fapt o purcea, le distrugea recoltele, motiv pentru care au omorât-o și i-au purtat capul pe toate ulițele satului. În cele din urma, însă, ei și-au dat seama că aceasta a fost o mare eroare și au început să-i cânte drama, considerand-o un simbol al prosperității.

Oltenii considera că tradițiile de Anul Nou îi fac să uite de cele rele și să se apropie mai mult de cele sfinte. Fiecare obicei are o importanta a sa, este considerat a avea puteri magice și chiar face ca sărbătorile să fie mai frumoase.

Aceștia spun că Anul Nou trebuie să îi prindă neapărat cu haine noi pentru că următoarele 365 de zile să primească cât mai multe cadouri. Oamenii au precizat că pentru un an norocos trebuie neapărat ca în noaptea dintre ani să poarte haine roşii. De Revelion, în Oltenia, în mijlocul petrecerii, mamele pun pe masă şase farfurii și sub fiecare pun câte un obiect cu tâlc: un tăciune, un pieptene, un ardei, o verighetă, o oglindă și bani. Fetele nemăritate sunt chemate să-şi aleagă farfuria, iar după lucrul pe care-l găsesc sub ea, așa o să-i fie ursitul: negru la suflet ca tăciunele, colțos ca pieptenele, fudul de oglindă, iute ca ardeiul sau avut de bani.

Nici superstițiile nu lipsesc din poveștile de revelion. Una dintre ele este aceea că în ultima zi din an şi în prima zi din cel nou nu este bine să facem cheltuieli sau să aruncăm ceva din casă. Se mai spune că în prima zi a anului, oltenii nu dau bani cu împrumut în ruptul capului. Oamenii se tem că îşi vor pierde norocul pe tot anul dacă dau ceva din casă pe 1 ianuarie.

De 1 ianuarie, alt obicei oltenesc, este primirea nepoţilor la moaşă şi datul la grindă. Moaşa pune bani într-un colac sau covrig împletit, apoi, cu covrigul pe cap, ridică de trei ori pruncul spre răsărit, cu urări de sănătate şi belşug, apoi copiii cântă sorcova.

„Sorcova vesela” este unul dintre cele mai cunoscute cântecele de către cei mici. „Sorcova vesela”, aşa cum se numeşte cântecelul astăzi, nu a avut întotdeauna aceeași versiune. Se spune că, încă din cele mai vechi timpuri, de prin anul 46 î.Hr, când Anul Nou începea la 1 martie, exista obiceiul de a colinda din casă în casă cu ramuri de măslin, în semn de pace sau de laur în semn de onoare. Mai târziu, se colinda cu mlădiţă înmugurită de măr, care se punea în apă în noaptea Sfântului Andrei şi care, până în ziua de Sfântul Vasile, era înflorită.

Anul Nou reprezintă, în întreaga lume, înnoirea simbolică a timpului, marcată în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, fie că omul sărbătoreşte momentul printr-un ceremonial cu specific local, naţional sau printr-o simplă reuniune în familie. Desigur, ţinând cont că în anumite zone ale lumii există calendare diferite, Anul Nou nu este sărbătorit peste tot în acest moment al anului.

În zilele noastre, la nivel mondial sunt utilizate circa 40 de calendare, cele mai importante fiind calendarul gregorian, calendarul islamic şi cel iudaic. Anul Nou contemporan se sărbătoreşte diferit, în funcţie de regiune şi mai ales de religie. Spre exemplu, evreii sărbătoresc Rosh Hashanah („Capul anului”) – la o dată variabilă din septembrie sau octombrie, în China acesta cade în perioada 21 ianuarie – 19 februarie, în Iran – în luna martie, iar Biserica ortodoxă rusă marchează Anul Nou la 14 ianuarie.

Africa de Sud – păstrează tradiţia tragerii clopotelor bisericilor şi chiar a focurilor de armă, precum şi dansurile stradale, în costume colorate.

Austria şi Elveţia – în unele zone din aceste ţări există tradiţia costumării – stridente şi neobişnuite – pentru sărbătoarea ajunului Sfântului Silvestru, moştenită încă din anul 314, atunci când se credea că Papa Silvestru a capturat un monstru de mare care urma să distrugă lumea în anul 1000. Un alt obicei este cel de răsturnare pe podeaua casei a unui recipient cu frişcă, care antipează un an cu noroc din abundenţă. La miezul nopţii de Anul Nou, în Elveţia există obiceiul toasturilor pentru lucrurile bune din anul trecut, iar cantitatea de îmbrăţişări şi săruturi din acest moment este vazută ca fiind direct proporţională cu norocul oamenilor din noul an.

Birmania – Anul Nou se sărbătoreşte în cea mai caldă zi a anului, în care oamenii stropesc pe oricine cu apă din abundenţă, fără ca nimeni să se supere, acesta fiind gestul care simbolizează fertilitatea.

Bolivia şi Chile – Anul Nou al culturilor aimara (Bolivia) şi mapuche (Chile) este marcat la 21 iunie, prin ritualuri ancestrale de slăvire a divinităţilor, iar în cultura tiwanakota, Anul Nou este sărbătorit la solstiţiul de iarnă din emisfera sudică, prin mulţumiri aduse divinităţilor Pachamama – „Mama Pământ” şi Tata Inti – Tatăl Soare, mai ales pentru roadele recoltelor. În provincia Araucania, comunitatea mapuche păstrează obiceiul de a se scălda în apele reci – un ritual de purificare care durează până la 24 iunie, când este marcată Ziua naţională a popoarelor indigene.

Brazilia – la festivităţile din ajunul Anului Nou, brazilienii participă la ritualul de omagiere a personajului Iemanja – zeiţa mării care a ajuns pe pământ pentru a împărtăşi oamenilor dragostea – obicei care presupune că în larg plutesc mii de bărcuţe de hârtie în care câte o lumânare însoţeşte imaginea zeiţei, iar ca ofrandă adusă acesteia sunt aruncaţi în apă crini sau trandafiri albi.

China – Anul Nou – care vine în prima zi cu lună plină după intrarea Soarelui în constelaţia Vărsătorului – se numeşte ”Sărbătoarea Primăverii”, cu o istorie de circa 4000 de ani, o zi de mulţumire şi recunoştinţă pentru lucrurile bune primite în anul care s-a încheiat. Înainte de petrecerea de Anul Nou, se face curăţenie în casă, pentru alungarea spiritelor rele, iar ferestrele şi uşile caselor sunt vopsite şi apoi decorate cu ornamente de hârtie simbolizând fericirea, bunăstarea şi viaţa lungă.

Peninsula Coreea – are o tradiţie neobişnuită care presupune că în noaptea de Ajun, nu se doarme, pentru a se evita trezirea în noul an cu sprâncenele încărunţite, iar pentru a evita acest lucru, toate casele sunt puternic luminate. Tot în ajun se face curăţenie în case, obicei însoţit de arderea unor beţişoare de bambus pentru alungarea spiritelor necurate. Adăugarea a încă unui an de viaţă este marcată simbolic prin consumul unei prăjituri cu orez – Tokkuk, în noaptea de Anul Nou.

Egipt – pentru trecerea în noul an, egiptenii se îmbracă, fără excepţie, în haine neapărat noi, foarte colorate. Un alt obicei întâlnit la egipteni este întânit mai ales în zonele rurale, unde oamenii merg din casă în casă, întâi la prieteni, pe care îi iau la drum, mergând pentru a face urări la casa primarului.

Germania – de Anul Nou există la nemţi obiceiul de a pune în apa rece o crenguţă de brad, iar forma pe care o fac valurile create anticipează ce se va întâmpla în anul care vine: dacă se crează forma unei inimi sau a unui inel, înseamnă că va urma o nuntă, bărcuţa anticipează o călătorie, iar forma unui porc vesteşte bunăstare şi mâncare din abundenţă în anul următor. Iar la masa de Anul Nou există obiceiul de a lăsa în fiecare farfurie, până după miezul nopţii, câte puţin din fiecare fel de mâncare, simbolizând asigurarea unei „rezerve” de hrană şi pentru noul an.

Grecia – ziua de Anul Nou este dedicată Sfântului Vasile, iar copiii îşi lasă încălţările lângă şemineu, pentru ca în noaptea dintre ani să primească cadouri de la sfântul celebru pentru bunătatea sa. Felul de mâncare tradiţional de Anul Nou este prăjitura „vassilopitta”, în care este pusă o monedă de argint sau aur, iar cine găseşte moneda se spune că va avea noroc în anul care urmează.

Hinduşii – nu sărbătoresc noul an în acelaşi timp sau mod. În Bengalul de Vest, oamenii se împodobesc cu flori, variat colorate, iar femeile poartă haine galbene, aceasta fiind culoarea primăverii. În India Centrală, steagurile portocalii împodobesc clădirile în ziua de Anul Nou, în vestul Indiei, anul nou este celebrat la sfârşitul lunii octombrie, concomitent cu festivalul Diwali, obiceiul constând în aşezarea pe acoperişuri a unor mici opaiţe aprinse cu ulei. În sudul Indiei, mamele pun mâncare, flori şi daruri într-o cutie specială, pentru copii, iar în dimineaţa anului nou, copiii sunt conduşi cu ochii închişi, de mamele lor, la cutia cu daruri.

Irlanda – contrar majorităţii obiceiurilor întâlnite în lume, irlandezii nu ies din casă de Anul Nou, aici existând credinţa că pe străzi se găsesc în această perioadă spirite cu care nu e bine să te întâlneşti.Pentru a atrage fericirea în anul care vine, irlandezii obişnuiesc să agaţe în afara ferestrelor şi uşilor, o bucată din pâinea Crăciunului sau din prăjitura tradiţională de sărbători

Ţările islamice – în calendarul islamic, alcătuit pe baza mişcărilor Lunii, data noului an este devansată cu 11 zile, anual, iar în Iran, Anul Nou este sărbătorit pe 21 martie. Există obiceiul ca, înainte de această dată cu câteva săptămâni, să se pună seminţe de grâu la încolţit, în vase speciale, iar la momentul Anului Nou, grâul este deja verde amintind de primăvară şi de înnoirea vieţii.

Israel – Tradiţia vorbeşte despre o carte a Raiului în care se spune că sunt înscrişi cei care au făcut lucruri bune, iar de Rosh Hashanah, toţi trebuie să dea socoteală în faţa lui Dumnezeu pentru comportarea lor în anul care a trecut. Iar după Anul Nou şi până la Ziua Judecăţii – ”Yom Kippur”, oamenii au la dispoziţie 10 zile pentru a se căi pentru răul pe care l-au făcut, iar dacă sunt sinceri, se presupune că Dumnezeu îi va ierta, fiind astfel consmenaţi în carte. Masa de Anul Nou este decorată cu lumânări aprinse iar din menu nu lipsesc fructele proaspete de sezon – mai ales strugurii- , pâinea – ”Challah”, prăjitura cu miere şi peştele – simbol al belşugului.

Italia – În perioada Anului Nou, la Napoli au loc cele mai dinamice tradiţii: spectacole de artificii, precedate de cântece şi dansuri, mese îmbelşugate – din care nu lipseşte carnea de porc, simbol al bogăţiei – stropite din abundenţă cu spumante şi vinuri. Petrecerea e musai să se încheie în zori, iar ca simbol al reînnoirii pe fereastra casei sunt aruncate lucrurile vechi.

Olanda – De Anul Nou, olandezii ard brazii de Crăciun pe străzi şi lansează artificii, ca o credinţă că astfel spiritele rele ale vechiului an vor fi alungate.

Polonia – Anul Nou este cunoscut ca ”Noaptea Sfantului Vasile” – ”Sylvester” şi prezintă credinţe asemănătoare celor prezentate despre Austria şi Elveţia şi legate de Papa Silvestru. De Anul Nou polonezii pregătesc şi consumă nişte gogoşi tradiţionale – „paczki” – şi pregătesc mici pâini de forma unei cruci, copil sau a unui inel, care sunt ascunse în ungherele casei, iar cel care le găseşte urmează să intre în călugărie, să se căsătorească sau să conceapă un urmaş. De asemenea, cei care vor să se îmbogăţească în anul care vine, trebuie să umple un săculeţ cu mărunţiş, cu care trebuie să alerge pe câmp făcând mult zgomot.

Panama – este, se pare, ţara în care tradiţiile de Anul Nou aduc cel mai mare zgomot de pe Planetă: locuitorii se întrec în strigăte, fiecare bate unde şi în ce nimereşte mai zgomotos, claxoanele automobilelor sună necontenit, pentru alungarea ghinionului şi a spiritelor rele

Scoţia – Anul Nou este numit „Hogmanay”, iar una din tradiţii este arderea unor suluri de smoală care sunt rostogoloite pe străzi, pentru „ardearea” anului vechi. O altă credinţă a scoţienilor arată că dacă prima persoană care va intra în casă de Anul Nou este un bărbat brunet care aduce un cadou, atunci anul cel nou va fi norocos. Tot din Scoţia vine şi unul dintre cele mai populare cântece de Anul Nou – „Auld Lang Syne”, craeat de poetul Robert Burns, în 1796, şi publicat în volumul „Scots Musical Museum”.

Spania şi Portugalia – Tradiţia iberică presupune că la miezul nopţii de Anul Nou trebuie să se consume 12 boabe de struguri, pentru a avea noroc şi fericire în fiecare din cele 12 luni ale anului care urmează. Vietnam – Anul Nou este numit „Tet Nguyen Dan” sau „Tet” şi începe la 21 ianuarie sau 19 februarie, în funcţie de an. Credinţa vietnameză presupune că în fiecare casă se află un zeu, care în ziua de Anul Nou călătoreşte pe spatele unui crap către cer unde spune cât de bun a fost fiecare membru al familiei în anul care a trecut. Tocmai de aceea, pentru Anul Nou, fiecare vietnamez obişnuieşte să cumpere un crap viu, căruia îi dă drumul într-o apă curgătoare.

Continue Reading
Publicitate

© 2021. Toate drepturile rezervate.