vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Proiect de anvergură în Cartierul Nord din Vâlcea

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea are în plan o nouă investiție de amploare în oraș. Conform gazetavalceana.ro, proiectul presupune schimbarea în totalitate a zonei din Piața Nord. Edilul Râmnicului, Mircia Gutău și-a propus despăgubirea proprietarilor de clădiri din zona pieței, demolarea acestora și construirea unui complex modern, cu parcare subterană, loc de joacă și spațiu verde pe acoperiș. Mai mult, parcul de lângă Biserica “Sfinții Apostoli Petru și Pavel“ va intra și el într-un amplu proces de modernizare.Am dat în studiu acest proiect și deja se fac măsurători. Știu că vom avea parte de reclamații, dar un astfel de proiect se face cu sacrificii. De mai multe săptămâni facem măsurători, analizăm problema de la piața din Nord. Trebuie făcut ceva, sunt ore întregi în care este un blocaj de nedescris. Singura situație pe care o văd este să demolăm toate clădirile din zonă și să dăm despăgubiri conform legii. Este și posibilitatea ca pentru acele chioșcuri care sunt pe lângă piață să se creeze locuri în interiorul pieței, cel mai probabil cu intrare separată. Am și discutat cu o parte dintre oamenii de acolo și au fost de acord. Modelul o să fie Piața Centrală, am și discutat cu arhitectul care a lucrat acolo. Vom face o parcare subterană și oamenii vor avea acces gratuit timp de 30 de minute, eu cred că e suficient. Deasupra pieței vom încerca să face un spațiu de joacă ultramodern, iar actualul părculeț de lângă biserică să fie transformat în spațiu verde. Arhitectul a venit cu soluția ca undeva din Calea lui Traian, acolo unde sunt scările care coboară în piață să venim cu o punte suspendată. Va dura mult până vom face documentația, o muncă teribilă, dar altfel nu se poate face. Avem trei puncte de acces și trebuie să gândim totul în cel mai mic detaliu, trebuie totul ras. Oamenii trebuie să vină să își facă toate cumpărăturile necesare și să poată merge liniștiți acasă” a spus primarul Mircia Gutău.

Politica