sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți. Primăria Severin și Consiliul Județean au câștigat fonduri norvegiene

Consiliul local al municipiului Drobeta Turnu Severin s-a întrunit în aceste zile pentru un singur proiect de hotărâre, discutat și aprobat în unanimitate de către aleși. Este vorba de niște fonduri norvegiene.
„Am obținut fonduri norvegiene câștigate de Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, împreună cu Consiliul Județean. Este vorba de 124 de mii de euro, bani pe care îi putem folosi pentru elaborarea unui proiect pentru clădirile din subordine și vorbim aici de eficiență energetică. Pe lângă elaborarea unei strategii pe această zonă, primim și un soft prin care putem calcula tot ce se consumă din punct de vedere energetic, în clădirile Primăriei și nu numai. Acest soft ne permite să vedem dacă și unde putem face economii”, a declarat Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin.
Totodată, vor fi primite și 4 camere cu termoviziune.
„Putem să mergem cu ele la toate clădirile, iar cu aceste camere vedem ce pierderi de căldură avem și unde sunt pierderile mari. Astfel, intervenim și le remediem”, a mai adăugat Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

Politica