joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cum a învățat Covid-19 Uniunea să lupte împotriva cancerului

Cancerul provoacă 1,3 milioane de decese anual în Europa, dintre care 6.000 sunt copii. În plus, 2,7 milioane de vieți sunt date peste cap în fiecare an după primirea celui mai de temut diagnostic. Apariția pandemiei Covid-19, care a provocat aproximativ 1,4 milioane de decese în Europa, de la primul deces european înregistrat în Franța, pe 15 februarie 2020 a complicat foarte mult viața pacienților de cancer. Din cauza suprasolicitării spitalelor, s-au înregistrat întârzieri foarte mari și chiar blocaje în diagnosticarea și tratarea cazurilor de cancer. Vorbim despre întârzieri de luni de zile în lupta cu o boală în care fiecare zi contează. Modul în care criza sanitară a fost gestionată în comun de statele membre ne-a învățat unele lecții care se pot dovedi eficiente și în lupta împotriva cancerului.

În septembrie 2020, Parlamentul European a înființat o comisie specială pentru găsirea celor mai eficiente căi de a combate cancerul la nivel european. Înființarea acestei comisii speciale este rezultatul efortului grupului PPE în PE, care în ultimii ani a luptat pentru a aduce combaterea cancerului pe agenda de priorități a Uniunii.

Munca depusă în ultimele 21 de luni a servit la identificarea modului în care, prin eforturi comune la nivel european, acest obiectiv ar putea fi atins. În calitate de legislatori ai UE, am elaborat ceea ce ar trebui să fie calea de urmat pentru a diminua efectele acestei boli și a reduce numărul de decese cauzate de cancer.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pandemia Covid-19 a arătat deja avantajele colaborării în probleme de sănătate, precum și dificultățile, blocajele și obstacolele întâlnite. În lupta împotriva COVID-19, a trebuit să începem de la zero. Dar sistemele de sănătate ale UE au deja mult mai multe cunoștințe și experiență în combaterea cancerului. Imaginați-vă ce am putea face dacă punem laolaltă toate aceste cunoștințe și expertiză. Lecțiile învățate din gestionarea COVID-19 arată ce ar putea face Europa împreună pentru a învinge cancerul.

Tratamentele și medicamentele împotriva cancerului sunt foarte scumpe, cu atât mai mult când este vorba de tipuri de cancer foarte rare. Așa cum s-a făcut pentru vaccinurile COVID-19, Comisia Europeană ar trebui să promoveze un sistem european de achiziții comune care să facă aceste tratamente mai accesibile atât pentru pacienți, cât și pentru sistemele noastre de sănătate.
Este adevărat că achiziția comună a vaccinurilor a fost o măsură pe timp de criză, însă este o cale care poate fi analizată și pentru viitor, chiar dacă sănătatea nu este o politică comună iar statele membre au ultimul cuvânt de spus în acest domeniu.

Uniunea poate îmbunătății situația actuală și în ceea ce privește prevenirea, depistarea precoce și tratamentul cancerului, sprijinind cercetarea cu finanțare structurală din cele 95,5 miliarde euro din programul de cercetare Orizont Europa. De asemenea, UE poate înlătura barierele din calea colectării datelor necesare pentru cercetare, care încetinesc acum soluțiile de tratament pentru cancerele rare, dintre care multe afectează copiii. O bază de date cât mai cuprinzătoare a UE ar putea ajuta la salvarea vieților copiilor, stimulând cercetătorii și companiile farmaceutice să investească în medicamente specifice copiilor. Pentru a se asigura că un tratament personalizat este disponibil pentru toți pacienții, fiecare stat membru ar trebui să aibă cel puțin un centru specializat pentru copiii și tinerii adolescenți care suferă de cancer.

Experiența pe care am acumulat-o în gestionarea crizei COVID-19 a arătat că și cooperarea în domeniul tratamentului transfrontalier poate face diferența în salvarea de vieți. Trebuie să devină mai ușor pentru pacienții cu cancer să caute tratament într-o altă țară a UE sau pentru sistemele de sănătate să transfere pacienții într-un spital unde pot fi găsite cele mai bune tratamente. Trebuie să existe un singur set de reguli de autorizare și rambursare în statele membre ale UE. Europa ar trebui, de asemenea, să ofere o platformă pentru schimbul de bune practici în domeniul îngrijirilor paliative și să sprijine cercetarea în domeniul îngrijirilor paliative.

Acestea sunt doar câteva dintre soluțiile pe care comisia specială BECA le propune pentru ca Uniunea să poată lupta eficient împotriva cancerului. Una dintre prioritățile noastre este reducerea decalajelor între statele membre. În prezent, există cetățeni de clasa I și de clasa a II-a, pentru că în Europa de Est, pacienții au șanse cu 30 la sută mai puține de a se recupera în comparație cu pacienții din Europa de Vest. În calitate de legislatori ai UE, dorim să ne asigurăm că lupta împotriva cancerului nu ține cont de statutul social sau de frontiere.

Uniunea poate să-și adune într-o acțiune comună eforturile, cunoștințele și banii care acum sunt separate în 27 de acțiuni mai mult sau mai puțin diferite. Aducerea în aceeași direcție a acestor resurse necesită acum voința politică a 27 de șefi de stat și de guvern. Așa cum a făcut Parlamentul, liderii naționali trebuie să fie de acord că Europa poate învinge cancerul împreună, mai degrabă decât să luptăm singuri, fiecare stat membru în parte. Parlamentul European speră că cei 27 de miniștri ai sănătății nu își vor îngropa capul în nisip, ci mai degrabă își vor înfrunta sarcina cu o voință politică care să semene măcar pe jumătate cu voința cu care pacienții luptă în fiecare zi, cu această boală.

Politica