vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Doi români au jefuit polițiștii, pe o terasă din Germania! Ofițerii sunt acum anchetați

Românii dau lovitura pe oriunde s-ar duce. De data aceasta, doi ofițeri ai poliției au fost victimele unui furt, după serviciu, i-au prins pe autorii români, dar apoi i-au maltratat și insultat în mod xenofob, scrie site-ul german de știri TAG24. Cei doi polițiști sunt acum anchetați.

Nu erau de la serviciu și voiau să-și bea berile de după ieșirea din tură. Doi ofițeri, 31 și 38 de ani, de la Departamentul de Poliție Leipzig erau relaxați miercuri seară, pe terasa unui pub închis de pe Karl-Liebknecht-Straße, cu cutii de bere în mâini. În jurul orei 23.30, doi bărbați s-au apropiat de ei și au intrat în vorbă. Unul a purtat conversația cu ofițerii de poliție și i-a ținut de vorbă, în timp ce celălalt a luat rapid portofelul unui ofițer, de pe masă, și a fugit. Oamenii legii au avut nevoie de doar câțiva metri pentru a-i prinde pe români, unul de 35, celălalt de 48 de ani.

Martorii incidentului descriu ceea ce a urmat ca o „bătaie corectă”, cei doi români fiind loviți în mai multe rânduri de ofițeri. Totuși, polițiștii, care erau băuți, nu ar fi trebuit să ajungă la așa ceva. Potrivit departamentului de poliție, se spune că au fost rostite și cuvinte xenofobe. Chiar și după ce la fața locului au apărut colegii polițiștilor și echipaje de paramedici.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Polițistul în vârstă de 38 de ani a continuat să-i insulte pe românii în mod xenofob în cursul anchetei de la fața locului și ar fi făcut declarații defăimătoare la adresa polițiștilor veniți la incident, a anunțat conducerea Poliției. Se pare că toți cei implicați erau beți și toți patru au fost răniți. Polițistul de 38 de ani a fost nevoit chiar să meargă la spital. Ceilalți au primit tratament ambulatoriu la fața locului.

Românul în vârstă de 35 de ani avea și un mandat de arestare deschis pentru o pedeapsă privativă de libertate de înlocuire, pe care l-a închis plătind o amendă pe loc. După ce spiritele s-au mai liniștit, polițiștii au declanșat numeroase proceduri de anchetă: împotriva hoțului de portofel pentru furt și vătămare corporală, față de ambii polițiști pentru vătămare corporală periculoasă și instigare la insultă, cât și împotriva ofițerului mai în vârstă pentru jignirea colegilor săi. În plus, alcoolul este interzis în acest moment pe Karl-Liebknecht-Strasse.

Politica